vineri, 19 septembrie 2008

Despre Urbancolia lui Dan Sociu

Dan Sociu e un mare poet. Cantecele sale excesive spun asta. Dar, citind cartea sa de proza, romanul Urbancolia m-am trezit in fata aceluiasi scriitor pe care genul literar sta, in opinia mea, mai prost decat prima haina, desi fineturile de prozator ale sale sunt de nediscutat. E un roman aproape tipic american, adaptat, ca democratia, la noi, un roman teatral, interesant, asemanator cu o carte a unui frustrat,Ionut Chiva, 69, dar, evident incomparabila cu acest glosar de sexualitate, excretii si masturbari. Cartea lui Sociu e teatrala, cu o frazare interesanta, lapidara si aerisita. Eu, desi are 200 de pagini, am citit-o intr-o ora si jumatate. M-a fascinat desi e plina de chestiuni pornografice si de dejectii si eu nu ma simt un adept al acestui fel de a scrie. Cartea m-a captat desi nu e stilul meu, desi nu imi plac modele literare in care Dan Sociu se incadreaza, vorbind la nivel general, caci, daca vorbim la nivel de detalii si de nuante s-ar putea sa imi placa sau macar sa imi dea de gandit. Un fel de jurnal frustrat, cartea,autobiografica intocmai, nu spune lucruri noi deloc, ci da frisoane. Ma tem de unii autori valorosi, cum este Dan Sociu, sa nu aiba soarta unor carti de val tocmai fiindca au mers cu valul, sa nu fie niste Bijuterii de familie de Petru Dumitriu ale perioadei nu pro ruse, ci pro americane. Sa nu uitam ca roata literaturii se invarteste concomitent cu roata istoriei. Si sa avem in vedere asta. Asadar il preferam pe Dan Sociu ca poet, dar il descopar si ca prozator, nu mai bun, ci mai comun prin temele alese,frustrante si frustrate, cum sunt si in Orbitor intrucatva, perioada comunista etc.,lucruri spuse si raspuse. El, in toata tragedia lui schimba topica glumei si asta il face potabil. Asta potenteaza bancul, sa spun asa. Il vad mai original, indubitabil, in poezie pentru ca Dan Sociu e un poet valoros, printre cei mai buni, nu cel mai bun, dar intre primii doi.

Darie Ducan

12 comentarii:

popescu spunea...

Ce naiba stii tu despre literatura americana de iti permiti sa faci comparatii si sa dai verdicte? Ai citit vreodata Saul Bellow? Toata proza produsa in romania in ultimii 50 de ani nu se compara cu "Henderson, regele ploii", la fel cum toata manelareala romaneasca nu va ajunge vreodata la nivelul unei singure piese a lui Jimi Hendrix, Stevie Ray Vaughan sau Joe Satriani. Citeste literatura americana adevarata si te minuneaza, tu si pseudo-scriitorii carora le dai dedicatii "fara numar" nu veti ajunge nici intr-o suta de ani la nivelul lui Saul Bellow. Termina cu aceste comparatii stupide si cu denigrarea literaturii americane, americanii au o literatura mare, gandeste-te numai la Poe, Hawthorne, Melville, Miller, Burroughs si multi altii, nu il mentionez pe Bukovski, desi in romanica exista un "trend bukovskian" de ceva vreme, il detest pe bukovsky.

Anonim spunea...

Dacă ai început cu ..."ce naiba" este clar cu tine. Limbaj de mahala!
De unde nu este nici Dumnezeu nu cere!

Liv spunea...

Salutare, Popescule,
exact asta am vrut să-i spun şi eu, doar că mă gândisem la "Darul lui Humboldt", care cred că e cel mai bun roman al lui Bellow, nu la "Henderson..."
Şi sînt mulţi alţi americani contemporani foarte mari, ca Philip Roth, John Irving, Jontahtan Franzen, Easton Ellis şi mulţi alţii. Cred că în ultimii 50 de ani, literatura americană a fost cea mai valoroasă din lume.

Liv spunea...

anonim, Popescu are dreptate. Tu îţi dai cu părere în necunoştinţă de cauză, ca Bălosu, în Poiana lui Iocan. Te legi de "ce naiba", fără să emiţi nici o părere despre literatura americană. despre care vorbea Popescu, şi ajungi la concluzia finală.
Ce putere de analiză ai!

Darie Ducan spunea...

Cunosc lit americana, dar asta nu inseamna ca trebuie sa imi placa toata. Dar nu stiu de ce dau eu raspuns unor specimene care se comporta ca sifonul, au numai bule...

Cine a spus ca americanii nu au o lit mare? Dar daca citim printre randuri schimbam sensul.

Termenul Romanica, pentru Romania numai un scelerat poate sa il foloseasca.

Liv spunea...

Cunoşti literatura americană doar din vedere, dar nu cred că aţi stat prea mult de vorbă.

Şi ce judecăţi ample faci. Şi dacă a zis "Românica", ce? Asta îl face scelerat? Crezi că triumfaliştii ieftini, gen Păunescu sau Vadim, care grohăie "Mamă Ţară", sau "Măria Ta, România", au vreo legătură cu realitatea? Îi doare-n rît de ţară şi de alte lucruri de genul ăsta. Maţul lor e cel mai important.

popescu spunea...

Salutare, Liv

popescu spunea...

Scelerat(a) probabil ca sunt, dar nu in felul in care-si inchipuie ducan. Cat despre romanica, oare cum altfel poate fi numita tara in care, la tine in casa, nu poti asculta stirile din cauza manelelor date la maxim de vecinii din blocul de vis-a vis, smecherul de la volanul unui mercedes sau audi arunca, fix in centrul unui oras, direct pe strada, ambalaje de haleu de la McDonald's si pachete goale de tigari, masura succesului unei femei este data de marimea silicoanelor si valoarea gentii Vuitton/Hermes, valoarea unui barbat este exprimata de marca masinii si de grosimea lantului de aur de la gat, mai mult de 3 sferturi din populatie asculta zilnic manele la maxim in masina, la picnic sau acasa, oana zavoranu este politician(ca) si aspira la un fotoliu de deputat, oana ciumac e mare vedeta si cantareata, nicoleta luciu e actrita, andreea marin e zana cea buna care necheaza si-si da ochii peste cap langa un nonagenar paralitic la stupize stupize, dan diaconescu e mare om de televiziune, andreea raicu e sex-symbol, cartea mihaelei radulescu e best seller, paruiala sau balacareala dintre 2 pitzipoance din showbiz apare pe prima pagina a ziarelor ca stire de mare interes, iar adrian paunescu e poet de geniu?

popescu spunea...

Liv, ce zici de Kennedy Toole, "conjuratia imbecililor"?

Liv spunea...

Salutare, Popescule.
Mi-a plăcut "Conjuraţia imbecililor".

Liv spunea...

Popescule,
literatura americană e preferata mea. Sînt zeci de scriitori americani care-mi plac.

Anonim spunea...

Popescule, nu confunda un "segment" de/din Bucureşti cu întreaga Românie!!!!!
Pentru marea majoritate a oamenilor cu cap şi bun simţ din această ţară aceasta se numeşte România şi nu Românica!!!!!!!!!!