luni, 4 august 2008

Propunere pentru Arcă

"La noi, ca la nimeni" zice o vorbă din popor pe care nimeni mai-mai că nu o poate contrazice, nici cu realităţi, nici cu sofisme scoase din jobenurile circumstanţei. La noi, în fiecare an sunt inundaţii, la noi, potopul se resetează în fiecare an, la noi potopul devine un om al casei încet-încet, vine pentru că a auzit de ospitalitatea românească, veşnică şi sadică nu de puţine ori. După prăpădul pe care l-au făcut inundaţiile, că râurile parcă sunt tot mai furioase- au şi motiv -, în Maramureş, în Bucovina şi în alte zone, Guvernul şi diriguitorii fondurilor băneşti trebuie să se înveţe cu un fel de serial morbid, anual. La noi se aşteaptă, nu se previne. La noi mâna întinsă către autorităţi nu e totdeauna premersă de o mână trudind pentru propria siguranţă a corpului. Dar aşa e acest popor, trist şi răbduriu. Lui să i se dea, nu să îşi facă. Ţi-e şi milă să nu îi dai când nu are, când furia naturii îl lasă numai cu hainele de pe el. Totul e tragic până când politicul îşi vâră coada prefăcându-se că ridică nămol cu lopata din, încă prezentul, potop. E aproape numai imagine, aproape numai capital electoral, preşedintele Băsescu se răţoieşte iar la Guvern, la premierul Tăriceanu, de fapt, numind "imbecil" un ministru. Ca scaiul se agaţă politica de orice ca un peşte parazit, să parvină. Mai ales pe stările labile, pe oamenii disperaţi se lipeşte, unde prin psihologie machiavelică se ajunge. Când e omul mai năpăstuit, mai sărăcit, mai în lacrimi, instinctul de putere şi de "a pune la punct" fie şi prin intermediari, se dovedeşte inepuizabil. Cred că preşedintele nu mai are mult şi evoluează spre hienă. Noi spre ce vom fi evoluând? Preşedintele poate să fi avut dreptate în cele spuse, dar nu era locul şi nici momentul. Ca într-un Caragiale malformat în care în Năpasta năvălesc personajele din D ale carnavalului, scena noastră social politică e între batistă şi bardă situată mereu. Desigur, peste vârtelniţa potopului există şi cursul senin al ajutoarelor, venite din patru zări, dar la noi legea care ne obligă să ne asigurăm casele şi bunurile încă de abia are dinţi de lapte. Noi, legislativ, gângurim. E greu să fii imperativ cu potopul, dar cu prevenirea lui parcă e mai uşor, nu? Apa e de vină, casele luate de viitură sunt de vină, mortul e de vină şi-l căsăpesc unii parcă să se şi autopsieze singur. Pagubele sunt enorme, dar ne-am învăţat cu ele, aproape că le vom duce dorul,dacă n-ar mai fi, aici, în ţara unde potopul stă cot la cot cu deşertul în care, struţii conducerii îşi vâră capetele atât de adânc în nisipuri, încât le ies prin cer. În ţara unde îşi are potopul o nouă stagiune, se doreşte a apărea o arcă şi, cum se cuvine, un Noe. Două vietăţi să se ia, o pereche, propun una bucată Băsescu, una bucată Tăriceanu, cuplul perfect. La alte potopuri, alţii, la ăsta, ei, ca să fie prăpădul util la ceva.

Darie Ducan

Niciun comentariu: