miercuri, 20 august 2008

Înecarea corăbiilor

Aud la ştiri că o balenă-pui, în largul unei mări, s-a pierdut de mama sa şi s-a ataşat de o ambarcaţiune din port pe care o consideră acum mama sa. A lovit-o cu botul în căutare de lapte. A văzut-o mare şi a înţeles că ea a născut-o. Singurătatea şi nevoia de protecţie au făcut-o să ne provoace nouă o privire cu un ochi hazlie, dar cu altul(sau cu amândoi?) tristă.

Balena nu poate trăi mult fără lapte matern şi nu poate fi hrănită artificial. Barca nu poate să o adopte pentru că e un obiect. În aceeaşi situaţie ne aflăm şi noi, oamenii, uneori, ne ataşăm de obiecte şi credem că ele ne-au născut, nu din materialism, ci din disperare, din disperarea că nu sunt alţi oameni lângă noi începem să iubim animale sau chiar obiecte. E şi o sămânţă din Luceafărul aici, indivizi din lumi opuse sunt puşi să îşi aline singurăţile şi să îşi ofere protecţie.

Acesta e un caz extrem, sugestiv şi empatic de derivă a sufletelor noastre care greu se lipesc de altele. Imaginea acesta e şi un exemplu care ne arată că nu suntem departe sufleteşte de balene în disperările noastre, în fazele clinice ale singurătăţilor noastre.

Barca sunt convins că ar fi vrut să îi crească o glandă de lapte, să o poată hrăni, sub punte, la ancoră, în sala motoarelor, oriunde. Natura s-a opus, lemnul şi fibra de sticlă a vasului au fost ferme. Aşa şi noi oamenii, căutăm ataşamentul matern dacă nu-l avem sau dacă ne pare că nu-l avem, dar nu găsim niciodată bărci, niciodată corăbii. Noi mai mereu le avem înecate.


Darie Ducan

9 comentarii:

ER!N spunea...

Excelent eseu, în sfârşit, dai semne de maturizare, cel puţin, în scris. Se simte sinceritate, nu printre rînduri, peste ele. Felicitări. Continuă.

Darie Ducan spunea...

Er!n,

Mulţumesc de aprecieri, dar rezumă-te la atât. Nu fă pe profesorul pentru că nu gust gluma. Toate bune!

Anonim spunea...

hi...frumos..am picat pe ganduri..frumos:))(veronica)

ER!N spunea...

Darie, nu glumesc. Doar critic. Atât. Cred că nu sunt nici agresivă, nici vulgară, aduc doar argumente-vizibile, de altfel. Nu judec fără dovezi, nici nu fac pe profesorul. Adică să mă rezum la aprecieri, să aclam în permanenţă, chiar dacă văd doar clişee şi infatuare? Să mă minunez în faţa unui Ducan care nu mai ştie să facă minuni de mult? Hmmm...

Darie Ducan spunea...

Er!n,


Ştiu să fac minuni dar ele nu vor fi în blog, blogul e un adaos la ce scriu eu, e un bonus pentru cei ce mă urmăresc, nu e criteriul. Ai mai multa răutate decât talent, dar eu nu mă supăr pentru că sub masca anonimatului poti spune orice fara sa iti asumi. Te inteleg si apreciez cand zici ceva bine, asta nu inseamna ca ma afectează nici cât negru sub unghie când sunt criticat. Dorm foarte bine noaptea, să ştii.

Darie Ducan spunea...

Veronica,
nu pica pe gânduri să nu le rupi sau să nu te răneşti. Alege şi tu.

anca spunea...

Uite de ce esti asa curtat de fete. Eşti tare de tot. Cred că te-am văzut o dată. Dădeai o stare de spirit tare de tot, cucereai. Să mai pui texte ca îmi place. papa

ER!N spunea...

Darie, n-am pretins niciodată că am talent, nici n-am ieşit la rampă, nici n-am cerşit laudele nimănui. Îmi asum ceea ce spun, şi în viaţă, şi undercover (sau sub masca anonimatului, cum zici tu). Numai că mă deranjează că te complaci cu un statut de poseur, în loc să fii poet. Sfinţi în viaţă nu există încă, dar lumea e plină de poeţi în viaţă. Somn uşor în continuare. All the best.

Anonim spunea...

ba ducane,
da' repede ti se mai pune pata! lasa omu' sa zica ce-l doare!
oricum, er!n e mult mai destept (desteapta) ca tine!
acu' astept sa stergi comentariul.