miercuri, 20 august 2008

De citit

Am găsit un potpuriu de eseuri care m-a făcut să iubesc ceea ce multora li s-ar părea prăfuit, poetica paşoptiştilor noştri. Încă de când se predă în şcoli şi în facultate această literatură se pleacă de la premisa că e uşoară, naivă, visătoare şi tâmpă.

Un minunat eseu despre Ion Heliade Rădulescu a scris Nichita Stănescu (surprinzător, nu?) în cartea sa Amintiri din prezent. Până la acest eseu aveam o stimă aparte faţă de Ion Heliade Rădulescu şi ambiţiile lui prea mari pentru o ţară ca a noastră, atunci, dar totuşi îmi aminteam şi de cosmopolitismul pe care Eminescu i-l imputa.

După acest eseu am început să iubesc paşoptiştii, cvasiprăfuiţii noştri paşoptişti, cu precădere pe Ion Heliade Rădulescu. De ce? Pentru că atunci când lumea de abia ştia să semneze, ei scriau epopei. Nu chiar homerice, dar un Odiseu şi un Femios autohtoni tot găsim de ne scotocim bine în buzunarele paginilor lor.

Darie Ducan

Un comentariu:

ER!N spunea...

Mulţumim că ne-ai anunţat şi pe noi.