marți, 29 iulie 2008

Salutul vânzării-cumpărării

Am sesizat ceva foarte trist la români, ceva ce ar putea caracteriza întreaga societate românească. În procesul zilnic al vânzării-cumpărării, când şi neexistând există, de fapt, o tejghea, cumpărăm cu acelaşi firesc cu care am respira. Şi vindem aşişderea. La noi vânzarea se face vinovat, ca o perpetuare a biblicei vânzări, inconştient extrapolată. Vânzătorii noştri sunt crânceni, trişti, nu mai zâmbesc decât cei care au în statul de plată şi un spor pentru zâmbit.

Peste tot pe unde te duci prin lume, de la Paris la Miami, de la Pekin la Moscova ţi se zâmbeşte când cumperi, la noi, nu, decât rareori. Noi suntem conştienţi poate în sacralitatea noastră profană că avem atomi de iudă în noi şi suntem trişti şi vinovaţi. Iarăşi extrapolând, iarăşi exagerând.


La noi nu se zâmbeşte, nu avem un cult al afacerii, al persuasiunii afacerii cum nu avem un cult al mâncării, avem doar pofte şi contrapofte. Suntem o societate barbară care oricât şi-ar pune un frac negru, smocurile de păr aspru de cal tot ar ieşi prin găicile nasturilor la suprafaţă asemeni aramei date pe faţă.


Nu doar că nu se zâmbeşte, dar nici nu se salută. Dacă saluţi un vânzător cu treabă multă, ultrasolicitat, nu îţi răspunde, ci trece direct la a te intreba ce vrei. E, dacă vrem, ca sexul fără preludiu, nu mai e comunicare, minimă chimie, ci barbarie, utilitarism şi atât. Nu mai contează omul, ci numai ce vrea el, în relaţie directă cu ce oferă. Ce urmează oare, oamenii să îşi facă cruce nu când trec prin faţa bisericilor, ci când trec prin faţa băncilor, cu acelaşi firesc?


Darie Ducan

Niciun comentariu: