luni, 21 iulie 2008

Geoană, somnambulul

Iată ce a spus un somnambul om politic român, din nefericire preşedintele unui partid pe care nu îl merită, Mircea Geoană."De ce nu putem să trimitem un cosmonaut in spaţiu cu americanii?" Asta dorim acum. Geoană are dreptate, el, oniricul realist al problemelor sociale de la noi. Un nasture de om în fruntea unui partid cât garderoba poporului chinez judecă limpede în nebuloasa sa naivă. Să plecăm în spaţiu. Ar fi o soluţie să plecăm în spaţiu când noi nu putem ajunge nici la Caracal, că nu avem drumuri. N-am ce zice. Ar putea pleca domnia sa şi să devină ambasadorul Cosmosului în România. Vedea-l-aş în spaţiu plutind ca un norişor prostănac în imponderabilitatea sa de orice numai de om social nu. El numără planetele, vede stele verzi şi la noi, de atâţia ani, sunt case la oraş cu toaleta în curte. Dar noi plecăm în spaţiu! Imaginaţi-vă o cină acolo în eter între cosmonauţii americani şi cel român, ei mâncând concentrate, pilule şi al nostru ori cartoafe, ori ceapă aţoasă cu slană cu şoric din obrazul lui Geoană.

Darie Ducan

Niciun comentariu: