sâmbătă, 12 iulie 2008

Fără dovadă

O persoană apropiată sufletului meu şi care nu de puţine ori a dat dovadă de profunzime, mi-a adresat o întrebare care m-a răvăşit câteva zile bune. M-a mistuit de-a dreptul, m-a pârjolit total cu problematica ei teribilă şi, cum spuneam, zguduitoare.

M-a întrebat dacă ar fi să-l întâlnesc pe Eminescu o singură dată, să fiu contemporan cu el, ce aş prefera, să îl văd câteva minute pentru a merge să mă fotografiez cu el, să am o dovadă a întâlnirii, să mă pot mândri în lume, apoi să dispărem fiecare în veacurile noastre sau să stau câteva ore cu el la o masă, să vorbim, fără să facem poze, să tăcem adânc şi să n-am nicio dovadă? Să spun lumii, ştiind că nu mă va crede nimeni!

Ce aş prefera? Chiar, ce aş prefera?
O poză ar suna a oportunism. Doar să stăm ar suna a profunzime consumată doar în mine.(Doar?) Ce m-aş face cu tristeţea neputinţei de a o împărtăşi cu alţii? Mă roade această întrebare ca o gură interioară. Ce aş alege? Mai mult ca sigur să stăm la o masă şi să discutăm, deşi poza dovedeşte, ea m-ar preamări, ea m-ar face mai greu muritor. Psihologia mea îmi spune că asta ar trebui să aleg, că Eminescu e un bun intim, deşi universal, dar ce intim poate fi Universul câteodată atunci când e linişte în el! Voi trăi după întâlnirea cu Eminescu precum în minunatele versuri ale lui Adrian Popescu:

"Ochiul arzând se hrăneşte din ceară
Şi face un strop de rouă fierbinte,
Odată am ştiut să zbor, odată,
Dovadă n-am dar îmi aduc aminte."



Darie Ducan

11 comentarii:

Denize spunea...

Hmm.....Sti?Uneori viata este mai mult decat ne dorim sa devenim (fim) in fata celor din jur. Eu as fi exclus din prima varianta cu poza si asta pentru ca sufletul, spiritualitatea, asa cum spuneai si tu, nu au nevoie de dovezi palpabile(nici macar sufletul sau spiritualitatea nu sunt palpabile).
Cred ca o discutie de cateva ceasuri ar fi facut cat 100 de poze; o poza care sa ramana pura hartie pe un birou imbacsit de ani...

iris.popescu spunea...

ce tare ai scris, versurile sunt mortale, ale lui adrian popescu.

ofticosu spunea...

porcu draq

andreea m. spunea...

Darie,
cred ca stiu cine ti-a pus intrebarea. Blonda aia frumoasa cu care te-am vazut de doua sau 3 ori?

Darie Ducan spunea...

Denize,

o oră, o oră şi să mor.




Iris. popescu,

mersi, geniala poezia lui Adrian Popescu. O cântă Adrian Ivanitchi in piesa Arsura.




Ofticosu,

Înghite-te!




Andreea,

Nu mai e blonda, a murit! S-a sinucis cu suficienţa!

iulia spunea...

Darie,

Imi place foarte mult de tine. Te-am vazut la cateva dialoguri in sala de consiliu, cu scriitori. Iesim la o cafea? Vrei?

iulia spunea...

Ştii, uneori m-am gândit la tine. Tu nu cred că mă cunoşti, dar eu da. Hai să ne vedem, te rog eu! Înţeleg din comentariul anterior că nu mai ai prietenă. Vii la o cafea?

Darie Ducan spunea...

Iulia,
Nu te cunosc. Imi pare rău, nu accept invitaţii la cafea de la persoane necunoscute! Iar viaţa mea personală nu cred că te priveşte. Îmi pare rău. Poate ai sentimente bune şi nu vreau să fac pe nimeni să sufere, dar nu.

ofticosu spunea...

of of,plin de gagicutze p aci. da si mie,darie

iulia spunea...

Darie,
Nu mă las eu aşa uşor.

Darie Ducan spunea...

ofticosu,

...

iulia,

...