duminică, 22 iunie 2008

Trei degete

Dacă poezia lui Rilke e a unui Dumnezeu tolstoian, rafinat dar barbar până la uman şi care mediază relaţia om-Dumnezeu liniar şi solemn,(„Tu eşti viitorul,/marea auroră/peste şesurile veşniciei./Tu eşti ţipătul cocoşului după noaptea timpului...”) a lui Lucian Blaga e a unui Dumnezeu metafizic, folcloric adesea, transcedental mereu( „Zodii sunt şi jos subt ţară,/fă-le numai să răsară./Sapă numai, sapă, sapă,/până dai de stele-n apă.”) Firele transcendenţei la Blaga sunt explicite, pe când la Rilke s-au cicatrizat, adică din drum a rămas doar ajungerea. Rilke şterge urmele, Blaga nu, el se vrea iniţiatic, călăuzitor, Rilke se vrea doar ajuns, cu setea sa barbară.. Mai degrabă religios,bizantin decât metafizic e Ioan Alexandru , un poet de rugăciune directă, de incantaţie şi imn, adesea indirect, adesea apelând la simboluri religioase, intermediari, pentru a putea scrie aşa într-o epocă ateistă. O rugă în miezul pietrei. Dacă Rilke e un tratat bilateral cu Dumnezeu, Blaga e o comuniune cu Dumnezeu dusă din religios în metafizic, o potenţare a lui Dumnezeu prin om, Ioan Alexandru e un genunchi crăpat de-atâta închinare. Dar fiecare dintre cei trei e un deget în făcutul crucii poeziei.

Darie Ducan

2 comentarii:

andreea m. spunea...

Ce faci iubitul meu vechi? Tot mare poet ai ramas si tot activ mereu mereu. Asta imi place la tine. Am fost plecata mult din tara si de aceea nu ti-am mai scris. Iti scriu un e-mail detaliat,poate ne si vedem. Te sarut,cu dragoste.

Darie Ducan spunea...

Andreea,

Te rog încetează cu astea, aici. Oricum sunt departe de Bucureşti o perioadă bună. Şi şi dacă aş fi în oraş, aş fi degeaba. Mă bucură că te gândeşti la mine dar mă sperie insistenta. Tempereaz-o!