duminică, 15 iunie 2008

Lămâiul

În literatura de azi, pe tuşa ei, de fapt, pentru că nu sunt creatori, există critici sau citrici, nu ştiu cum să le spun pentru că produc aciditate digerării literaturii, bună sau proastă. Un caz cronic e Alex. Ştefănescu. În România literară, acesta scrie cu fiere. E drept că multe cărţi pe care îşi varsă năduful sunt proaste, dar pe cărţile bune nu prea l-am văzut făcând "disecţii". E mai simplu să înjuri ceva ce intuiţia îţi spune că nu contează dacă înjuri, fiind nul. Dar, când doar răsfoieşti, nu te încumeţi la mai mult, deşi ai cu ce. Sau ne-am tocit dinţii, bătrâne tartor?Sau ce a fost cândva dragoste pasională şi virilă a devenit doar sex fiziologic. Câtă derivă i se permite unui critic dacă această breaslă are grijă de stoparea derivei eventuale a scriitorilor, tot fiziologic? Înainte de critică, autocritică!


Darie Ducan

2 comentarii:

popescu spunea...

Alex stefanescu probabil ca e la fel de cameleonic cum e idolul tau, paunescu. Ceva imi spune ca il ataci doar pentru ca nu a luat in seama vreunul dintre volumele tale inepte sau poate pentru ca ai primit niste referinte negative de la stefanescu. Ce vrei, nici macar un critic ca alex stefanescu nu se coboara pana la stupizenia chestiilor pe care le produci cu atata prolificitate si cu atata obstinatie.

Darie Ducan spunea...

ce spun eu si ce inteleg prostii