luni, 2 iunie 2008

Cioclul de Târnave I

Soarta oraşului Târnăveni, după perioada comunistă, în care fusese un oraş prosper datorită industriei, a decăzut întrucâtva şi datorită domino-ului prăbuşirii îndustriei naţionale dar şi datorită unor liliputani ai tranziţiei, unor cvasimafioţi murdari ca râia căprească. Oraşul, adus la faliment e astăzi unul dintre cele mai sinistre oraşe din România, de o sărăcie lucie, că ar putea să-şi ţină ea însăşi loc de diamant într-o tragedie a propriei avuţii. Acest oraş e, aproape constant dominat de mâinile(paralitice) ale unui ins ca un cioclu, ale unui veleitar pentru care nici măcar partidul său(de stânga) nu e vinovat, omul, conform tratatului de ciobanistică pe care îl degajă comportamentul său trece din caşcaval în caşcaval, respectându-şi condiţia de şoarece. Cioclul numit Pipi Tavă, botezat de unii consăteni(îmi cer iertare,dar oraşul nu arată mai bine ca un sat!)”Imaculatul” pentru cinstea sa mafiotardă a adus oraşul la limita de jos de a se putea trăi în el. Oraşul are o economie mai mult decât subdezvoltată, combinatul chimic s-a închis, e numai paznici şi buruieni, au avut grijă unii să-l sugă ca pe ţâţa maicii lor de fonduri. Foarte mulţi oameni din oraş sunt nevoiţi să muncească în alte părţi, să facă naveta la Târgu Mureş, la Mediaş şi în alte locuri ca să-şi poată întreţine familiile într-un oraş care arată ca după bomba atomică, fizic, iar psihologic, nu mai vorbesc. Ce mă intrigă cel mai tare e că acest ibovnic al paraginii candidează din nou, ulcerosul, ins care digeră ce mănâncă în buzunare, nu în stomac, vrea un bis pentru sine în defavoarea urbei. În acest oraş în care nimic nu merge din timpuri imemoriale parcă, un singur lucru mergea ca uns datorită unor remarcabili oameni de cultura. Acum nu mai e bun dacă nu vrea să-i ducă cioclului tava. Acest comportament stalinist arată de multe ori politica din teritoriu unde nu totdeauna există oameni ai nuanţelor şi cu dorinţă de rezolvare a problemelor, ci inşi distructivi urâţi de aproape un întreg oraş. Acum cioclul candidează din nou, la o vârstă care iese din matematici(apropiată de cea a lui Noe –semn de potop?!) şi asfaltează străzi cu nemiluita, să-l voteze lumea, momeşte babele cu câte un milion, ca traficanţii de stupefiante. Mai nou a întreprins alături de formaţia sa de limbi, sau solo, un turneu ecumenic prin bisericile oraşului, să fie văzut, a plecat în turneu ca Rolling Stones, faţă de el tânăra formaţie. În cenuşiul sărăciei acestui oraş fără speranţă, cu oameni blazaţi ca în Mitul Peşterii, legaţi cu lanţurile sărăciei, acest om propune pâine şi circ, pâine puţină dar circ cât încape, de două ori pe an organizează câte un mortua fest, să-l aleagă lumea. Acestă sinistră situaţie este cu atât mai tragică cu cât individul e de o aroganţă nemaivăzută, se comportă dictatorial şi “rezolvă” ca în codru pe toţi cei care i se împotrivesc. În instituţie i se zice “dictatorul” cu mult realism, afară lumea nu mai are nicio speranţă să-i inventeze porecle acestui gălbui Pipi Tavă. Nu atât faptul că toţi tinerii pleacă din oraş pe unde pot, să muncească e grav, ci faptul că nici bătrânii nu pot trăi decent în acest oraş de cenuşă în care,decretez: a murit speranţa! Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul spune o vorbă românească. Are dreptate. Sărăcia oraşului sunt convins că e dincolo de disputele politice, lătrăul jucându-se cu potenţialii investitori în funcţie de cum poate digera cu…buzunarele. Dacă nu credeţi, mergeţi la Târnăveni şi vedeţi, un oraş mai trist nu veţi găsi, parcă e zugrăvit cu cearcănele lui Bacovia.Acest cioclu participă, la înmormântarea unui oraş în propria sa sărăcie, dar el e totodată şi călău, un medieval dintre acei oameni care un mandat întreg au umblat numai cu maşina şi, la sfârşitul mandatului învaţă umblatul pe jos. Sau poate că e bătrân, nu poate umbla. Se poate. L-o fi paralizat bunăstarea? Borduri mai urmează să pună şi vom şti cu cine să-l comparăm. Până atunci cioclul speră, dă din coate, se leagă de familiile duşmanilor la modul josnic,de parcă oraşul ar fi moşia sa şi speră să se ajungă din nou. Omul cu ulcer la portofel îşi aruncă aciditatea asupra unui oraş în care oamenii se lasă călcaţi în picioare pentru că minima bunăstare nu îi poate face imuni pentru că lipseşte. Când eşti sărac nu prea poţi avea curaj. Când nu ai unde munci, revolta ta, doar a ta nu înseamnă nimic. Aceasta este în linii mari viaţa sau mai bine spus moartea, care sper totuşi că nu e moarte a oraşului Târnăveni. Nu ar strica detaliată şi pentru aceasta voi reveni din când în când cu episoade de sadic desen animat despre acest deneabil: Pipi Tavă şi ai lui(oare merită să fac celebru un rahat?) În orice caz, pentru a mări prestigiul zonei, asemeni vinului de Târnave, există şi un cioclu de Târnave, la o aruncătură de băţ de Sighişoara lui Dracula, aviz turiştilor străini. La Târnăveni Evul Mediu există! Şi suge sângele poporului…Noroc că e biodegradabil.

Darie Ducan

Niciun comentariu: