duminică, 22 iunie 2008

Adrian Păunescu şi perioada lui albastră


Discutam cu o prietenă zilele trecute despre ultimul teanc de volume de poezie semnate Adrian Păunescu. Volume scrise în regim frenetic, unul la o lună. Prietena cu care discutam se plângea de degradarea tot mai mare a acestei poezii, în care vedea doar cantitatea, văzând în acest regim alert de scriere o industrie de poezie, nicidecum o mecanică fină. A scrie 12 volume de poezie într-un an, însumând în jur de 1300 de pagini e enormissim, ca să folosesc un barbarism, dar e minunat, ca să folosesc un sentimentalism. Am trecut la analiză de text, la lectură, amândoi,într-o seară de frumuseţe şi de galeşă polemică tinerească, ca într-un pretext pentru altceva? Naiba ştie! Am început să citim hectare de poezie, unele geniale, altele proaste, doar nici copiii nu ni se nasc totdeauna cum vrem. Ea nu a văzut, nu a simţit prea mult în poezia scrisă de Adrian Păunescu în ultimul timp, considerând-o plată, trasă de păr şi total apoetică. Eu aveam şi am altă părere, una pe care mi-o exprim ştiind cât de puţini literaţi cu pretenţii docte citesc azi poezia lui Adrian Păunescu, din păcate pentru ei. Din păcate pentru faptul că poezia lui Adrian Păunescu azi parcurge altă etapă şi ei nu văd asta din etichetări puse înainte de a citi. Nu fac elogiul versurilor mai puţin bune semnate de acest poet, dar versurile geniale, ideile minunate nu pot fi imputate oricât l-ar desconsidera unii. Noua etapă a poeziei lui Adrian Păunescu e una mai puţin strălucitoare, dar mai adâncă, nu e una cu sonorităţi exacte totdeauna, dar e problematică înainte de a fi frumoasă. E destin. Şi dacă nu l-aş cunoaşte pe Adrian Păunescu aş spune că din această poezie se vede suferinţa destinului uneori descărnată de metaforă, uneori preferând să utilizeze nu tropii literaturii, ci ai vieţii. Nu întâmplător mă gândesc la Bacovia, pentru care poetul are un adevărat cult, dar şi poetul plumbului spunea că scrie peisaje, nu poeme, ci simple notaţii, uneori impresioniste, uneori atmosferice. De multe ori în poezia ultimei perioade se întâmplă asta cu versurile lui Adrian Păunescu. Nu e o tehnică voită, ci e un descriptivism care denotă o gravitate, mai ales că ştim faptul că poezia lui Păunescu mai veche nu e câtuşi de puţin una descriptivă, ci una de verb. Descriptivismul său nu e gratuit, ci e o lehămisire, poetul semnând şi un volum intitulat chiar aşa, Lehamite. Prietena cu care discutam vedea în poezia de acum a poetului pură fiziologie, eu vedeam(şi văd) supravieţuire, un lung testament foileton care, sper să nu se termine. Această nouă etapă de renunţare la tropii literaturii şi cooptare a celor din viaţă imi aminteşte de două cazuri din universalitate, de Lev Tolstoi, care şi-a permis luxul supravieţuirii( cât sună de cinic!) de a nu-i păsa de lumea bună a societăţii petersburgheze şi de a scrie şi pentru el. De a se purifica prin disperarea eliberată de ce e in plus, brâncuşian. La Iasnaia Poliana, retras, a scris jurnalul său de raportare la Dumnezeu, la supravieţuirea sa. După ce ai mese bogate, conte fiind, să te poţi întoarce la o umilă bucată de pâine, la sacra pâine, şi mai ales cu bucurie, e înălţător. Asta face Adrian Păunescu, se purifică, din strălucitoarea sa poezie de mai demult, azi se mai scrie numai cea umană. Al doilea caz din universalitate care îmi vine în minte e Franz Liszt, care, mai spre bătrâneţe a început să scrie lucrări care au fost luate în derâdere de mai toţi contemporanii, Bagatela fără tonalitate etc, lucrări de libertate maximă. Acestea s-au dovedit nu numai deschizătoare de drumuri noi, ci chiar baze ale muzicii de după el. Volumele lui Adrian Păunescu, printre care Logica avelanşei( cel mai sugestiv titlu!), Ninsoarea de adio, De mamă şi de foaie verde, Muguri pe ruguri etc. la prima vedere nu spun lucruri noi, dar citite mai adânc arată o suferinţă uriaşă, purificatoare, au o forţă teribilă. Poate că aceasta e perioada profunzimii maxime a poetului, când nu mai contează dacă nodul cravatei e bine strâns, ci contează numai „cravata interioară”. Volumele nu sunt unitare, dar ele cred eu că desemnează perioada albastră a poetului, sunt un continuum cum nu s-a mai scris în literatura noastră, paradoxal, deşi imens ca număr de poeme, de o adâncime intrinsecă făcută greu simţită sub ochiul unui amator. Există, desigur şi poeme mai puţin reuşite, dar care poet nu are şi poeme mai puţin bune? Pe mine mă miră faptul că atât de fandosiţii critici de pe la noi nu au ochi să vadă poemele în vers alb din aceste volume unde Păunescu e cel mai profund fiindcă nicio nevoie de rimă nu îi face calea mai uşoară. Prietena cu care discutam îi imputa apoeticitatea unor versuri. Tocmai asta îl salvează, apoeticitatea e ieşirea din comun, tocmai ce pare apă stătută nu e apă stătută, poetismul uneori poate fi artificialitate, uneori ajunge calambur şi asta numai gravitate nu e in poezie, dar la A. P. nu există aşa ceva, acum, apoeticitatea aparentă e, ca într-un principiu bacovian, cea mai adâncă poetică. Să dau un exemplu, ciclul E vremea căderii, din volumul Vagabonzi pe plaiul mioritic, un ciclu de 17 poeme-variaţiuni, e disperat uman, e paradoxal, te mişcă uman, nu metafizic, nu metaforic, dar pentru asta trebuie să ştii tu, cititorul, să distilezi poezia enorm, să fi trecut de perioada hormonală a înţelesurilor, să ai maturitatea lecturii lirice. Prietena, aici în calitate de negaţie, susţinea, evident, contrariul, dar, pe parcursul discuţiei a început să fluctueze mai înspre da. Nu toate cuvintele care sună în aparenţă gol sunt goale, dar de multe ori ce pare complicat e gol în conţinut. Adrian Păunescu face un minunat puzzle poetic al lumii, cu versuri triste, tragice, geniale, testamentare, cu versuri proaste uneori, dar într-o continuă avalanşă în care versul prost e acela de care n-a murit nimeni, iar cel bun e cel empatic. Noua etapă nu e una a vârstei fizice a omului, nici măcar a poeziei, ci e a vârstei suferinţei, suferinţa poetului s-a maturizat şi se anunţă sub forma unei avalanşe căreia, tocmai de ea nu i se aude bocetul. Zăpada indiferenţei multora faţă de aceste poeme se va topi şi bocetul va rezista. Multe controverse pot fi asupra versurilor lui Adrian Păunescu şi asta e bine, dar eu cred ca această tehnică a notaţiei apoetice în aparenţă, dar poetice în esenţă nu numai că îi diversifică poezia dar i-o şi potenţează printr-un umanism altfel. Aşadar, poezia noii etape trebuie privită diferit de unele texte de cântece scrise să mistuie din prima, acestea sunt burghie care intră câte puţin în sufletul tău, nu gloanţe, sunt perfide şi vătămătoare, ca muzica lui Wagner, sunt bolnăvicioase, dar starea de graţie e a bolii perpetue, nu a optimismului ieftin şi clovnesc. Prietena respectivă a înţeles, în chirurgia noastră izbăvitoare pe Adrian Păunescu că subtextul uneori îşi ţine textul, că Bacovia cobora în pivniţa adâncă să bea nu pentru că nu avea sufragerie, ci pentru că tocmai căderea în aparenţă e în esenţă o înălţare.


Darie Ducan

21 de comentarii:

Anonim spunea...

De ce albastră şi nu altă culoare?

Darie Ducan spunea...

Anonim,
Din acelaşi motiv pentru care e şi cerul albastru şi nu altă culoare!

Anonim spunea...

Deci culoarea albastră nu are nici o legătură cu etapa, întrale scrisului, în care se află Păunescu?

Anonim spunea...

Tot eu sunt Darie, anonimul cunoscut.Poate că ar fi trebuit să inventezi tu un cuvânt pentru această perioadă de scris a maestrului Păunescu! să-ţi aparţină şi să-l caracterizeze. În rest articolul e excelent!

Darie Ducan spunea...

Anonim,

Ce te plictisesti tu!

Anonim spunea...

Darie, ai în text cuvântul folileton. Ai vrut să scrii foileton sau chiar există cuvântul respectiv.Cu preţuire
un anonim.

popescu spunea...

Un grafoman facand apologia altui grafoman. Lungi plantatii de sterilitate bombastica si infatuata.

Darie Ducan spunea...

Popescu,
un nume comun. Extrem de comun.

popescu spunea...

Da, domnule, la fel de comun ca mediocritatea dumneavoastra umflata cu pompa si augumentata pe hectare intregi de productie inepta si ingamfata, dupa modelul idolului dumneavoastra, Adrian Paunescu Minune, neobosit cultivator pe tarlaua literaturii.

Darie Ducan spunea...

Popescu,
leftere,

Nu dialoghez cu imbecilitatea. De ce te fac imbecil? Pentru ca vorbesti ce n-ai citit.

Anonim spunea...

D-le Popescu, aşa sunt unii "Ce nu înţeleg persiflează. Ce nu pot ajunge urăsc."Sunteţi pe undeva pe la mijloc. Sunteţi de compătimit. Păunescu e prea uriaş pentru dumneavoastră, iar Darie este un scriitor foarte talentat, cu mari perspective.

Anonim spunea...

D-le Popescu, dumneata eşti în perioada gri-moloz? De fapt cred că este singura perioadă ce o cunoşti.
Asta este, de unde nu este nici Dumnezeu nu cere!Să fi sănătos!

popescu spunea...

Am facut greseala sa va citesc, domnule ducan. A fost pierdere de vreme, dar m-am si amuzat. Am elevi de clasa a V-a care scriu mult mai bine decat dumneavoastra. Nu sunteti mediocru, sunteti submediocru. Dar v-a intrat in cap ca sunteti geniu. Spuneati pe undeva ca nu va deranjeaza critica, atunci de ce sunteti asa de tafnos si inveninat cand vi se face cate o observatie de bun simt? Va dau un sfat, fara ironie, daca vreti sa deveniti un poet bun, acordati mai multa grija calitatii, nu cantitatii. 150 de sonete scrise in 3 zile? Pai, domnule draga, sonetul nu se scrie la kilogram sau la calup. V-am citit "sonetele", vai de steaua lor, alea sunt sonete? Ar fi bine sa aveti niste notiuni de teorie literara inainte sa scrieti poezie cu forma fixa. Si sa-i cititi pe maestrii sonetului ca sa va faceti o ideea despre ce inseamna un sonet.

popescu spunea...

Am facut greseala sa va citesc, domnule ducan. A fost pierdere de vreme, dar m-am si amuzat. Am elevi de clasa a V-a care scriu mult mai bine decat dumneavoastra. Nu sunteti mediocru, sunteti submediocru. Dar v-a intrat in cap ca sunteti geniu. Spuneati pe undeva ca nu va deranjeaza critica, atunci de ce sunteti asa de tafnos si inveninat cand vi se face cate o observatie de bun simt? Va dau un sfat, fara ironie, daca vreti sa deveniti un poet bun, acordati mai multa grija calitatii, nu cantitatii. 150 de sonete scrise in 3 zile? Pai, domnule draga, sonetul nu se scrie la kilogram sau la calup. V-am citit "sonetele", vai de steaua lor, alea sunt sonete? Ar fi bine sa aveti niste notiuni de teorie literara inainte sa scrieti poezie cu forma fixa. Si sa-i cititi pe maestrii sonetului ca sa va faceti o ideea despre ce inseamna un sonet. Dar, desigur, oricine va lauda castiga aprecierea dumneavostra si oricine va critica e imbecil.

popescu spunea...

Erata
In antepenultimul rand, "idee" in loc de "ideea".

Liv spunea...

Popescu are dreptate. Nu exista nici macar un singur exemplu de scriitor care sa fi scris la kilogram si, in acelasi timp, sa fi dat ceva de valoare. Si e clar ca nu poti scrie nici macar cinci sonete intr-o zi... Adica, tehnic, merge, scrii 14 versuri si gata sonetul.
La fel s-a intimplat si cu Paunescu. Poezia lui adevarata e aia din "Pamintul deocamdata", unul dintre primele lui volume. Apoi, cind a inceput sa scrie la metru, a scazut in intensitate si a ramas impotent de metafora.
Popescule, nu stiu cine esti, dar dupa cum scrii, esti un om care a citit si care stie ce vorbeste.

liv spunea...

am citit in urma pe blog; la textul asta, popescu are dreptate, dar am vazut ca la fiecare text a comentat agresiv. nu-l inteleg. mi-a placut ca te-a atacat, pertinent, pe tarimul literar, dar e ciudat sa-ti nege tot. Popescule, la 20 de ani poti avea simpatii politice gresite. Gindeste-te la Eliade, la Cioran, la Eminescu... Nu-i compar cu Darie, dar sint exemple de oameni tineri si inteligenti (infinit mai talentati ca el) si care au mizat cresit in pariul cu istoria.

popescu spunea...

Draga Liv, ar fi o blasfemie sa-i compar pe Eminescu, Eliade, Cioran, spirite fata de care voi avea o veneratie eterna, cu ducan. Cei despre care vorbesti au facut greseli, orice om e supus greselii, dar e clar ca greselile lor au fost facute din idealism. Pe cand la domnul ducan "greselile" sunt clar intentionate, urmaresc niste foloase. Cei 3 despre care vorbeai nu numai ca nu au tras foloase de pe urma greselilor, dar le-au si platit mult mai scump decat era cazul. Gandeste-te, apoi, daca Eminescu ar trai in zilele noastre, ar fi el, un razvratit, un om cu o pozitie explicita "antiestablishment", primit in USR? El care in timpul vietii nu si-a vazut macar un volum publicat? Cat despre Cioran, Eliade si altii cu care ne mandrim acum, in timpul vietii erau persona non grata in Romania, iar Brancusi, daca nu ar fi plecat din tara, ar fi avut "Romanica" noastra draga grija sa-l ingroape definitiv. Poporul acesta are un talent incredibil de a face genii din niste impostori si de a-si batjocori valorile autentice pentru ca apoi sa se indoape ca larvele din gloria post mortem a valorilor pe care le-a dispretuit si le-a alungat ca sa le recunoasca strainatatea. Cat despre agresivitatea despre care vorbeai, draga Liv, daca luciditatea e o forma de agresivitate, mi-o asum.

Liv spunea...

Nu m-am exprimat cum trebuie. Nu-l compar pe tînărul Darie cu ei. Am mai spus-o pe blogul ăsta: cred că n-are talent literar. Cred că este înfumurat, că este sensibil la laudele oricui, că se crede geniu... Este o formă amuzantă a tîmpeniei, la fel de amuzantă ca a celor care cred că el este aşa cum se crede. Am un singur motiv de admiraţie pentru el: în timp ce tineri din generaţia lui îşi pierd vremea prin cîrciumi sau se droghează, el se încăpăţînează să scrie, chiar dacă o face fără talent. Nu l-am comparat cu Cioran, Eliade etc., ci am vrut să spun că şi oameni infinit mai talentaţi şi mai inteligenţi au făcut greşeli, optînd politic pentru unii sau alţii.
Pe mine Darie mă interesează, să spunem, ca un caz clinic de paranoia. E interesant să vezi cum se umflă micul ego al unui oarecare, după cîteva inepţii publicate. Şi e uimitor să vezi cum se îngroapă în autosoficienţă şi cum îşi spulberă cu asta toate şansele - infime, oricum - de a însemna ceva în literatura anilor ăstora.
Tot timpul am crezut că este imposibil să atingi performanţa unui cîine şi să-ţi sugi singur pula. Da' uite că unii sînt în stare.
Apropo, Darie, în încolăceala asta sexual-orală cu tine însuţi, te-ai întrebat vreodată dacă, de fapt, o dai, sau o iei?

popescu spunea...

Domnule ducan, pentru ceea ce scrieti dumneavoastra, singura forma potrivita de critica nu poate fi decat mugetul.
Domnule Liv, sunt in totalitate de acord cu dumneavoastra. Si pe mine ma amuza ducan. Ma bucur ca mai exista si oameni cu capul pe umeri si cu mintea limpede. Nu credeti ca Darie e un baiat frumusel si ca i s-ar potrivi mai mult o cariera in modelling decat o cariera literara?

Anonim spunea...

Puţin încrezut este, dar să spuneţi că Darie nu are talent literar e prea mult. Voi ce talent aveţi? Observatori, analişti, băgători de seamă?