vineri, 9 mai 2008

Magazin mixt I

De o vreme încoace primesc destul de des pe unul dintre numerele mele de telefon mobil apeluri de la tot felul de indivizi dubioşi şi necunoscuţi care, nesuportându-mă, îmi telefonează să mă înjure. Deşi fie îşi afişează numerele, fie nu, le răspund. Eu, ca hârtia, suport orice! Nu ştiu de ce. Dar nu îmi pasă. Le răspund. Bine am ajuns: cineva plăteşte ca să mă înjure!

#

Să fii atâta de sărac încât să nu-ţi permiţi un ziar ce-a apărut de-o săptămână. Alţii, în intervalul acesta au făcut o lume.

#

Lumea se grăbeşte îngrozitor. Dacă va rezista şi după sfârşitul lumii, o va face numai din inerţie.

#

Mircea Dinescu scria genial că Moartea citeşte ziarul. Dacă moartea ar citi unele dintre ziarele de azi ar privi descompunerea ca pe un dezvăţ de a scrie.

#

Nu ştiu de ce în fiecare dimineaţă când mă dau jos din pat am impresia că alunec pe miere. O miere neagră.

#

Lumea în care trăim e o ceapă, are foi şi te face să plângi!

#

Adevărul e singura superficialitate admisibilă.

#

Eu nu vreau să fiu european. A fi român mă mulţumeşte, deşi nu e puţin, şi mă achită.


#

De foarte puţine lucruri am nevoie pentru a fi fericit. Trebuie doar să îmi pun somnul într-o matcă de veghe şi să aud pădurea în hârtia de ziar.

#

Lumea în care trăim guri de tun aruncă-n mare drept colace de salvare.

#

Fiinţele monocelulare sunt cele mai spaţioase. Pentru că în ele vidul nu e dialectică.

#

Rar iubesc cărţile de poezie ale poeţilor de azi. Nu le iubesc, le asimilez, le altoiesc pe ţel!

#

E nevoie de nebunie întotdeauna, altfel înnebunim.

#

Scheletul lui Don Juan are toate coastele. N-a dat niciuna. Se decredibilizează iubirea?

#

Vom auzi în curând că de atâta tristeţe a cărnurilor noastre canibalii au murit de foame.

3 comentarii:

ofticosu spunea...

ce tare!

anka spunea...

La multi ani! Azi e 10 mai,e ziua ta,frumosule!

popescu spunea...

Dupa ce ai infulecat paunescu si Nichita Stanescu vad ca atentezi la Emil Cioran. E clar ca evoluezi.