luni, 21 aprilie 2008

Între stâlpi şi anexe



Aflu o veste tristă: la Paris a murit ieri seară Monica Lovinescu, scriitoarea, fata celebrului critic interbelic Eugen Lovinescu. Nu am cunoscut-o şi nici nu am căzut pe spate de însemnătatea acţiunilor ei politice sau literare, nu am admirat-o, dar o puneam mereu la socoteală, fiindcă exista . Disidenţa îşi pierde oamenii de bază şi, uneori suferă de izolare şi dezinteres într-o epocă în care tot ce e anticomunist e la modă, nu neapărat şi bun. Consider disidenţa oarecum o anexă importantă a culturii româneşti în comunism, cam ca toaleta în fundul curţii, nu o spun depreciativ, ci afirm asta pentru că acolo poţi să înjuri fără să păţeşti nimic, pentru că, acolo mergând singur, te auzi doar tu. E o anexă disidenţa cam ca un reglator al digestiei moralităţii, dacă plecăm de la premisa că moralitatea suferă avarii. S-ar putea să nu placă faptul că spun că e provincie ce pentru alţii ar părea centru, Parisul. Ba da, exact asta e. Am fi noi toţi provinciali dacă am considera literatura română de la Paris, disidenţa, centru al culturii române. Am fi vasali altor literaturi, cum tot in familia Lovinescu se reiterase magistral pentru ca din asta să devenim noi. Cu alte cuvinte, mai trist, mai ironic, a murit casa de vacanţă de la Paris a literaturii române. Probabil sunt rău, asta e, conştiinţa e conştiinţă, ea nu poate fi altceva oricât ar încerca. De aceea am dorit să nu trec peste acest trist eveniment, pentru că îl consider notabil. Doar atât.
Darie Ducan

6 comentarii:

ER!N spunea...

Ăsta vrea să fie necrolog sau text critic? Nu prea înţeleg. Ai fi putut să laşi deoparte asocierile şi să scrii simplu: A murit Monica Lovinescu. Nu ţi-ar fi căzut coroana, şi nici nu ar fi fost ceva deplasat. Nu cred că un necrolog despre o persoană pe care nu o apreciezi, nici nu o admiri, cum singur ai spus, poate deveni pretext de eseu despre disidenţa românească de la Paris... dar poate că eu nu am dreptate.

Darie Ducan spunea...

Er!n,

Nu e un necrolog. E o notatie si atat. Eu nu anunt in 2 randuri ca a murit cineva si atat, tocmai de aceea blogurile sunt personale.

ER!N spunea...

Şi de ce n-ai cuprinde în două rânduri ceea ce ai spus în 1000 de cuvinte?
Eu văd aici mai mult decât o simplă notaţie personală. Mi se pare mie, sau vrei să faci şi impresie?

Darie Ducan spunea...

Er!n,

Ti se pare. Nu mai am nevoie sa fac impresie! Dar eu nu dau stiri, ci le analizez. Am fost eu destul de rau in acest text, nu fi si tu, te rog!

cu bine

Anonim spunea...

mai lasa-ne, oportunistule

Anonim spunea...

Confunzi disidenta cu exilul.
Disidenţa îşi pierde oamenii de bază şi, uneori suferă de izolare şi dezinteres într-o epocă în care tot ce e anticomunist e la modă, nu neapărat şi bun. Consider disidenţa oarecum o anexă importantă a culturii româneşti în comunism, cam ca toaleta în fundul curţii, nu o spun depreciativ, ci afirm asta pentru că acolo poţi să înjuri fără să păţeşti nimic, pentru că, acolo mergând singur, te auzi doar tu.
Ca altfel, ideea ca "acolo (in disidenta) poti sa injuri fara sa patesti nimic" ar fi o mare tampenie. Ca tot postul, de altfel.