vineri, 25 aprilie 2008

Ivănescu, şi Ivănescu...


Iar necrolog. Mi-e groază. Primul lucru care îmi vine în minte (şi) la moartea acestui mare poet care e Cezar Ivănescu sunt versurile cântecului lui Bob Dylan: "Câţi mai au de murit ca s-aflăm în sfârşit
Că oameni prea mulţi au murit,
Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt,
Răspunsu-i vânare de vânt..."
Cine urmează? Cine, ce mare gurmand preferă delicatesa numită poet? A murit şi poetul care speria moartea, vânjosul şi bătăiosul Ivănescu. Mai trist e că a murit tocmai în acest conflict în care e acuzat de unii boiernaşi viticoli, dar mari poeţi, că ar fi colaborat cu Securitatea. Mi-e greu să cred că un om de furia lui Cezar Ivănescu şi de încăpăţânarea sa berbecească a fost colaboratorul Securităţii. De fapt sunt chiar convins că nu a fost. Mi-e groază să scriu despre morţi, nu vreau să mă specializez în autopsii literare,dar nu pot să nu scriu. Mor poeţii adevăraţi câte unul şi rămân aproape numai cei făcuţi poeţi peste noapte. Îl putem omagia în primul rând citindu-l şi dând de băut pentru el. Fără lacrimi! Dar cu sânge! El a dat Rod înainte să fie plantat în pământ, acum urmează să fie dat acelui pământ. Iată de ce mi-e tot mai frică să ridic receptorul telefonului. Oricând poate muri cineva,oricând i se poate da Cezarului ce nu-i al Cezarului.
Darie Ducan

5 comentarii:

Anonim spunea...

În anul 1991 am fost de 1 Decembrie la Alba Iulia, în casa unui amic, poet, Teo Tătaru. Mai exact în apartamentul lui. Pe o uşă de interior au văzut, scrise cu creionul, mare, următoarele versuri: "Poporul român e o fiară,/cum prinde un dictator /cum îl omoară!"(refrire la Nicolae Ceauşescu). Erau semnate, Cezar Ivănescu, semn al trecerii marelui poet prin casa distinsei gazde. Invoc această amintire în memoria marelui dispărut.
Sit tibi terra levi.

Darie Ducan spunea...

Anonim,

Sunt foarte utile amintirile tale. Iti multumesc!

Anonim spunea...

Doina
(Dor de moarte)

! mai duceti-ma-n sicriu de ceata,
mai duceti-ma-n sicriu de fum,
sufletul meu vecinic nu se-nvata
cu-ngreita inima de-acum,
mai duceti-ma-n sicrie, îngeri,
mai duceti-ma-n sicrii de foc,
m-am hranit de scrîçnete di plîngeri
plin mi-s de pustiu çi nenoroc !

! rob unei stiinte vechi, maithuna,
floarea mea de carne, liturghii
luminate Soarele di Luna
ti-au turnat în floarea carnii vii,
Clara mea Lumina, Sunyatha,
catre tine vin, în tine-am fost,
ictus blînd ma vei scapa de Roata
vietuirilor fara de rost !

la mijloc de noapte-i zi,
de mijloc Moarte ma tii,
la mijloc de noapte-i zi,
de mijloc Moarte ma tii !


DOINA
Doina

(Din frunza)

! voi ce ma priviti la fata
îndragiti-mi fata mea,
mai îngaduiti-mi fata
fiindca mult va sîngera,
mai îngaduiti-mi fata
fiindca mult va sîngera !

! si în mînuri si-n picioare
cuie îmi vor împlînta,
mai îngaduiti-mi mîna
si-n tarîna talpa mea,
mai îngaduiti-mi mîna
si-n tarîna talpa mea !

! va iubesc dar lînga mine
nimarui n-am spus sa stea,
mai îngaduiti-mi locul
cît masoara umbra mea,
mai îngaduiti-mi locul
cît masoara umbra mea !

! bate vînt în pomul care
lemn de cruce îmi va da,
mai îngaduie-l, sacure,
cît îi tremura frunza,
mai îngaduie-l, sacure,
cît îi tremura frunza !

Doina
(La margine)

! rogu-ma, ramîi aici,
Doamne, nu pleca,
la cer sa nu te ridici
Doamne, nu pleca
ca sta peste noi Moartea,
Doamne, nu pleca,
Moartea toata-i la hota–,
Doamne, nu pleca...
daca pleci ne-om dare foc,
rogu-ma, ma rog !



Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad - d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), personalitate de exceptie a culturii romane, poet, dramaturg, traducător si director de editura român.

Biografie
A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul „Numele Poetului”, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache, Sorin Paliga, George Geacăr, Camelian Propinaţiu, Iuliana Paloda, Alexandru Horia, Ioana Dana Nicolae. Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivanescu, ruda cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialitatii familiei sale. Cezar Ivănescu işi face debutul poetic in revista Luceafărul in 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de Gheorghe Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura românå în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. Începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulatå La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat.O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie româneascå sub titlul Cîntecul amintirii (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii (Editura Cartea Româneascå, 1978), în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980). De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul så transcrie de mînå, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru urmåtoarele stihuri din Rosarium (Muzeon): ! stau în pămîntul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop, gropar al vieţii mele fără viaţă trăită-n scîrbă, în dezgust şi greaţă, plătit cu Timpul care mă omoară dator vîndut celui ce mă plăteşte din groaza mea nu pot ieşi afară cum Soarele arzînd se osîndeşte! Pe drept cuvînt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificînd în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui såu Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Româneascå. La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul Eseuri (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri). La 14 iunie 1990 este victima mineriadei. În urma agresiunilor extrem de dure, fizice şi psihice suferite îşi revine greu după o lungă boală. Petru Creţia, în Pentru Cezar Ivănescu afirma: „De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfînt şi vechi cît noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfîşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, cîţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însîngerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrîngînd tot ceea ce ne tăgăduia. " Semnează împreună cu Maria Ivănescu, traducerea din limba francezå, Blaise Pascal, Cugetåri, text integral, 1998, Editura Aion. Susţine spectacolul de muzică şi poezie Rosarium (1998). Susţine spectacolul de muzică şi poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Ţărmure din Bistriţa şi „Societatea de Concerte“ îi produc primul CD şi prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu. Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii '60, ca student in Iasi , al Facultatii de Filologie in semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate si exclus din Cenaclul Facultatii de Filologie. A mai facut greva foamei in 1983, in redactia revistei Luceafarul in semn de protest impotriva cenzurii comuniste care-i pregatea pentru a fi topita cartea de poeme Doina. A facut din nou, 7 zile greva foamei in 1986, pana cand a fost internat in stare grava in spital, in semn de protest impotriva autoritatilor comuniste care i-au interzis "Cenaclul Numele Poetului". A facut greva foamei si in 5 ian. 1990 in semn de protest pentru faptul ca M. Dinescu, presedintele Uniunii SCriitorilor, i-a desfacut contractul de munca (de la revista Luceafărul) in mod ilegal. "...! iar eu m-am rătăcit prin lume/şi de pe-acum abia mă port/şi îmi fac murgul numai spume/şi prin cetăţi mi-l strig pe nume/pe blîndul meu, frăţînul mort ! // ! că nu mai poate ţine Viaţa,/numa-n cîntarul celui Rău;/în Baaad coboară ceaţa şi urlu: Frate, dimineaţa/roua-i de sînge: Trupul tău !..." Fratele Nostru Soarele (Treapta a doua. Taina nunţii). Cezar Ivănescu a fost propus de doua ori la premiul Nobel pentru Literatura. In 16 aprilie 2008, la propunerea lui Besnik Mustafaj (fost Ministru de Externe al Albaniei si editorul poetului in limba albaneza), lui Cezar Ivanescu i s-a propus depunerea candidaturii la Premiul Nobel din partea Albaniei. De asemenea cu cateva zile inainte de sfarsitul neasteptat si pe deplin tragic al poetului ii apare un amplu interviu in cotidianul Shekulli, in care declara: „Am sânge turc, grec, albanez şi român. De la turci am luat nebunia, de la greci inteligenţa, de la albanezi curajul şi de la români puterea de a indura." Din anul 2000 şi până când s-a stins a condus la Iaşi Editura Junimea [1]. A concurat pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, pierzând în faţa criticului Nicolae Manolescu.

Volume (selectiv)

Rod, Editura pentru Literatura, 1968
Mica drama, debut in teatru, 1969
Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975
Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977
Muzeon, Ed. Eminescu, 1979
La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979
Fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Românească, 1982
Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987
Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”)
Sutrele muţeniei, Ed. Princeps, 1994
Jeu d'Amour, Ed. Helicon, 1995
Rosarium, Ed. Helicon, 1996
Rod/Seed Time and Harvest, Ed. Cogito, editie bilingva româna-engleză, 1996
La Baaad, Ed. Eminescu, 1996
Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996
Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997
Poeme, Ed. Crater, 1999
Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000 (Biblioteca pentru toţi)
Doina (Tatăl meu Rusia), Ed. Junimea, 2000
Opera poetică, 2. vol., Ed. Cartier, Chişinău, 2000
La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, Ed. Junimea, 2006
Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, Botime Ora, Tirana, 2007

Premii
Marele Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" (1968)
Premiul pentru dramaturgie al revistei Argeş (1969)
Premiul de Poezie „Mihai Eminescu" al Academiei Române (1983)
Premiul Special al Revistei Luceafărul (1983)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Alte fragmente din Muzeon (1992)
Premiul Serilor de Poezie de la Vânători-Neamţ pentru Opera Omnia (1995)
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1999)
Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Comandor (2000), pentru merite artistice si pentru promovarea culturii

Anonim spunea...

Cezar Ivanescu a murit in conditii inumane, total neclare, chinuit,
dupa ce cu doar cateva zile in urma se intorsese
dintr-o vizita triumfala in Albania, tara de origine a mamei sale.


Acuzatiile profund nedrepte lansate in 29.01.2008,
neprobate nici macar printr-o virgula l-au urmat pe Cezar Ivanescu
chiar si dupa moartea sa, in ferpar.


Asa-zisii ziaristi, zelosi si neinformati, au preluat falsele informatii si,
in locul unui text elogios, normal in cazul disparitiei unei personalitati
de o asemenea anvergura intelectuala si morala, am fost nevoiti sa citim
enunturi denigratoare, in cel mai bun caz texte cu tenta gri...


...chiar si dupa moartea sa profund tragica si ciudata,
Conducerea Uniunii Scriitorilor din Romania nu a luat nota,
nu a considerat a fi uman, elegant si necesar sa transmita presei un
Comunicat oficial care sa aduca clarificarile necesare si sa puncteze
dramatismul situatiei.


Un asemenea comunicat nu ar fi denotat altceva decat respectarea Statutului USR,
Cezar Ivanescu fiind membru al USR si membru in Consiliul USR...


Din tot ceea ce, prin tragismul evenimentelor, a ramas in manuscris
rezulta in mod zguduitor cat de mult a suferit Cezar Ivanescu
ca urmare a acuzatiilor 'pe surse' la care a fost supus incepand din 29.01.2008.


Intr-un fel cumplit moartea sa a inceput atunci cand,
expus, la varsta senectutii, acestor acuzatii nedrepte si neintemeiate
a fost nevoit sa suporte un adevarat atac mediatic
in locul recunoasterii binemeritate, atat a valorii sale ca autor,
cat si a valorii sale ca model uman, de existenta exemplara.


Ascultati un mesaj cutremurator, testamentar...


http://www.iasiplus.ro/index.php?page=news&cat_id=5&nws_id=2101

http://www.youtube.com/watch?v=YZ18z3hkIJ8


Cezar Ivanescu se dovedeste, din nou, si dincolo de moarte a fi aceeasi personalitate de exceptie, emblematica, sfanta a culturii romane. Textul este sfasietor, mesajul profund uman, atemporal, vocea maestrului transmite o emotie de neimaginat. Este mesajul unui sfant al literaturii romane catre noi, cei multi, cei care nu l-am apreciat la adevarata valoare, cei care nu l-am sustinut, noi, cei atat de plini de sine, noi, cei care nu ne iubim valorile decat moarte, noi cei care adulam precum paganii doar statuile. Noi, cei care am uitat sa iubim oamenii, valorile, am uitat sa ascultam cu smerenie mesajele maestrilor nostri, mesaje simple, umane, pline de sensibilitate si iertare crestina. Catre noi, cei multi, muti, surzi, lipsiti de toate cele sfinte... fie daca si macar pentru o zi acest mesaj sublim ne-ar provoca o transfigurare profund crestina... daca... atunci poate ca moartea, omorarea profetului Cezar Ivanescu ar putea capata pentru o miime de secunda o ratiune, aceea de a face lumea mai buna...

Daca un simplu cetatean gaseste o laba de soarece de exemplu intr-o paine, sau un muc de tigara, sau un smoc de par, atunci acest fapt oarecum comun genereaza o problema de stat. Zeci de ziaristi revoltati, sute de minute din viata noastra consumate in incercarea de a devora aceasta stire senzationala... daca un poet de anvergura nationala moare, abandonat, fara asistenta medicala corespunzatoare, ca urmare a unei operatii programate si platite extrem de scump - clinica Palade, Bacau - nepoata maestrului, medic Carina Ribac - facute la modul cel mai barbar, nu intereseaza aproape pe nimeni.
Nici o institutie a statului Roman, Democrat, European, Modern, de Drept nu se autosesizeaza, nici macar electoral... Moartea in sine este ingrozitoare, dar cu atat mai mult o moarte provocata cere niste explicatii... Cine are sangele unui poet-martir pe maini? Daca Elodia a devenit un brand, Cezar Ivanescu a fost transformat intr-un martir, acum in plina modernitate...

Anonim spunea...

Reproduc un fragment dintr-un interviu dat de maestrul Cezar Ivanescu:

„Cum infrunta poetul Cezar Ivanescu aceste timpuri?

- In mod diferit si daca vreti de la sezon sa sezon. Acest deceniu pentru mine (am si spus-o in alte interviuri) a fost cel mai greu interval din viata mea, cel mai dificil si cel in care m-am acomodat cel mai greu. Vremurile de tranzitie, care la romani dureaza de pe la inceputul veacului (regina Maria este cea care a lansat sintagma - epoca de tranzitie) le-am infruntat tot mai usor pe vremuri si mai dificil in ultimul deceniu. Pentru ca daca inainte de 1989 eram un anticomunist fara probleme si stiam cum ma situez in raport cu puterea si cu ceea ce se intimpla (anticomunist - nu disident, pentru ca disidenta s-a facut, cum bine spune si termenul - de la partidul comunist. Adica au fost comunisti care din convingere, din interes, din diferite influente straine, au devenit disidenti, au inceput sa combata comunismul din interior s.a.m.d. Toti, insa, fireste - cu o anumita funie legata bine de spate).

Adevaratii artisti insa lucreaza fara plasa de asigurare. Daca se intimpla sa cada - mor. Saltul e mortal. Eu am fost, daca vrei, saritor la trapez fara plasa toata viata. Acesti 10 ani eu nu-i consider deloc nici democratie cum se pretinde in Romania, nici libertate, nimic altceva nu sint acesti 10 ani decit o prelungire sinistra, ceausista. Adica toate racilele ceausiste au fost duse la ultimele lor consecinte. Puterea pe care o detinea un singur personaj a fost impartita la citeva mii de personaje, toate imbogatite peste noapte, devenite, aceste personaje, mici tirani ai Romaniei.“