sâmbătă, 29 martie 2008

Să nu rămână semn

Aş lua dacă aş putea
Toate liniile vieţii din palmele
Femeilor pe care le-am iubit,

Le-aş pune cap la cap cu răbdare,
Le-aş face ghem cât ochiul
Unui Dumnezeu uimit, de mare.

Viaţa de moarte cu ele s-o cos, aşa -
Sperând c-această rană se va cicatriza
Astfel încât să nu rămână semn,

Că am trăit, c-am fost, să nu rămână semn!



Darie Ducan

4 comentarii:

andreea m. spunea...

Frumos poem,Darie. Să mai zică cineva cineva că nu eşti un veritabil poet al generaţiei tale!
Scuză-mă că nu am lăsat comentarii,dar am fost plecată o vreme! Te pup şi citesc ce ai mai scris...

Darie Ducan spunea...

Andreea,

Mă bucur că îţi place. Ia vezi dacă mai ai linia vieţii în palmă!!!

andreea m. spunea...

Darie,

Îmi lipseşte, hoţuleeeee!!!!!

Anonim spunea...

hi...idee interesanta ..cu ghemul mi-a placut:))(veronica)