miercuri, 19 martie 2008

No minal ’s land


Avem o problemă. Avem o problemă. Avem o veşnică problemă: Traian Băsescu. Acest ins sangvin al politicii româneşti şi acest no man’s land când merge în forurile internaţionale, că nu-l recunosc portarii şi nu-l lasă să intre, e un anarhist care vrea să pară ceasornicar. Dă sfaturi, se poartă atent, ca un chirurg, dar nu e departe de o hienă cu mulţi Boci în blană, pardon, purici. Şi-a permis patrupedul să iasă la drumul mare şi să atace presa, generalizând mai mult sau mai puţin că ar fi formată din mercenari, din tonomate, cum s-a exprimat mai exact pe sub zâmbetul lui edulcorat cu spirtoase uninominale. În unele cazuri are dreptate, există şi ziarişti care cântă pe bani, există oameni cu limbi late care au papilele gustative mari ca nişte noduri marinăreşti, să-l guste în toată umbra imensă pe care o lasă pe acest nasture de la lodenul birocraţiei şi drumului spre mai bine. Dar să acuzi presa atât de mârşav după ce şi datorită ei ai ajuns preşedinte mi se pare un gest care l-ar face şi pe Iuda să demisioneze de la a fi iudă, acesta arătându-i scaunul său lui Băsescu, zicând: - Poftiţi în locul meu, în mit, domnule preşedinte, m-aţi întrecut la trădări. Da, mai multe trădări pentru că Iisus e multilateral în unele epoci în care l-au spulberat nu premoniţiile lui Malraux, nici barba lui Marx, ci naivitatea noastră de a fi crezut în zâmbete: când în al lui Iliescu, când în al lui Băsescu. Dacă ar lua-o lumea politică de la capăt zâmbetele celor doi ar fi şerpi în livadă şi nu şi-ar mai ajunge de atâtea mere. Tonomate, sigur, iată argumentul, fraza săptămânii. Băsescu se comportă ca un tabloid, ca un ziar existent numai prin rating, trebuie să aibă mereu o ştire senzaţională pe prima pagină, nu mai contează dacă e importantă sau nu, dacă valorează ceva sau doar o ceapă degerată, el prin asta există. E un fel de OTV al oamenilor politici, fiindcă nu e apolitic, nicidecum, din contră, e hiperpolitic şi foarte dornic de ...succesuri.
De fapt e o gaură de covrig pe care susţinătorii vor să o facă nimb, aură, mesia. El, Băsescu, tonomatul mârşăviei politice e un tonomat al propriilor instincte, dar unul care nu funcţionează cu fise, cu bancnote, ci cu flote. Dar să ne bucurăm că prin istoria noastră e doar flotant. Istoria nu il va reţine decât ca aducător de hârtie igienică al ei, oricât s-ar zbate. Timpul va trage apa! Hă! Hă! Hă!

Darie Ducan

2 comentarii:

Maria spunea...

Ce mai faci Darie Ducan?
Tu nu mă mai ştii, eram în Blaj, în Casa de cultură acum vreo 2,3 ani. Ţin minte că ai fascinat sala recitând din Eminescu. Se tăcea ca la mormânt când recitai tu. Apoi, eu şi ceva lume am dat năvala în culise,la cabină. Mai ştii. Ne-am pozat. Ştiu că auzisem de tine înainte de asta, despre fenomenalul Darie Ducan.
Succes în continuare!

Darie Ducan spunea...

Maria,
Nu îmi mai amintesc exact. Dar la Blaj am fost de multe ori şi el a însemnat mult sufleteşte pentru prima tinereţe a mea. Şi înseamnă. Îl iubesc şi îi păstrez amintirea caldă a formării mele.

Cu bine!