sâmbătă, 9 februarie 2008

Sufertaş venind pe-un glonţ


Mâncăm nepermis de în fugă. Mai repede decât clipim. Parcă am mânca cu ochii, am înghiţi cu retinele şi-am digera cu fundul orbitelor. Da. Pentru că mâncarea astăzi e ceva fiziologic ce ţine de imagine, se află în spatele imaginii. Acest fapt l-a reuşit economia de piaţă. Mâncăm imaginea unei mâncări în loc de mâncarea însăşi. Perceperea imaginii ei e ca o mulţumire a unui fapt îndeplinit, un placebo ordinar care ne face din nou victime ale militarismului numeric, iată, şi culinar. Semipreparatele, pateurile vândute la colţ de stradă, covrigii cu care ne otrăvim zilnic ar mai merge cum ar mai merge, dar hamburgerii şi cheaseburgerii celebrei firme cu galben ne omoară treptat. Luaţi cu diverse treburi, fugind, parcă de vremelnicia noastră, ne dedăm tocmai ei îmbrăţişând aceste mâncăruri gustoase şi frumoase dar total nesănătoase. Şi asta nu rar, ci zilnic, suntem undeva aproape de sevrajul imaginii sau al mulţumirii cu puţin? Sau al placebo-ului? Ne drogăm, cum puteţi de deduce de mai sus cu concluziile grabei noastre. Comandă sandvişuri cu câte 3, 4 etaje, de parcă am vrea să ne urcăm pe ele şi să ne sinucidem. Comandăm cartofi-pai. Ne educăm copiii să mănânce acolo, să îşi sărbătorească acolo zilele de naştere, ca nişte părinţi inconştienţi ce suntem. Pe lângă faptul că mâncăm în grabă, de parcă sistolelor şi diastolelor inimii noastre le-ar creşte dinţi şi cu ele-am muşca, cu baterea lor, mâncăm şi prost. Îmi închipui lumea în care vom fi ajuns cu toţii obezi şi traficul capitalei noastre va fi îngreunat nu de supleţea grosolană a maşinilor, ci de lipomii noştri de grabă. De asta se poate muri în timp, de la atâţia hamburgeri. Vom sta şi noi în pământ între două capace de lamn ca bucata de carne tocată între feliile de pâine şi viermii x şi y îşi vor întinde ketchup şi ne vor mânca. Mănânc şi plâng. Mănânc...
Darie Ducan

Niciun comentariu: