duminică, 17 februarie 2008

Luceafărul milei


Ieşit de la mititica, Miron Cozma se crede capabil să mişte apele politice. În stilul său haiducesc, naiv, a vrut mai deunăzi să-şi adune şi oaste. Nu prea ştia el ce acţiuni să întreprindă cu acea oaste, dar a vrut întâi să o aibă, că întâi îţi faci fântână şi abia apoi îţi programezi setea. Sătul de atâtea picioare metrice (subţirele) pe care le-a mângâiat în puşcărie şi cărora genunchii le scrăşneau de reumatism, a vrut să audă unele umane tropăind, aşa că a organizat un miting. A sunat din corn o dată şi-a adunat oştirea toată. Adică nimeni. Mai nimeni. Probabil câţiva pierduţi care credeau că se dă de băut. Sunt convins că în puşcărie Miron Cozma era mai informat decât mulţi de afară despre mersul treburilor şi despre zarzavaturile ciorbei socio-politice de afară, dar acţiunile lui de acum nu arată asta. Are o atitudine profetică(sau portofelică?), vrea să-şi fondeze un partid, că e la modă - n-ar fi exclus în câţiva ani să poarte partidele plăcuţe de înmatriculare, ca maşinile, la câte vor fi!- de la sindicat la partid ar fi un drum de înţeles într-o societate normală, însă în a noastră acest drum e sinonim cu cel de la Anna la Caiafa. Adepţi ar fi minerii, dar care mineri? Un partid muncitoresc ar fi mai mult ca necesar, zic eu, dar nu ar fi digerat de scena politică actuală fiindcă ea se comportă ca un oraş închis, e impermeabilă. Mineriadele nu se pot uita, dar cât de uşor ştim noi să facem dintr-o tragedie un produs de piaţă, cât de uşor ştim noi să facem dintr-un urlet de durere(socială) un hit cu care să dăm lovitura în muzica momentului, respectiv în scena politică! Ce frumos era el în capul oastei. Aproape îmi pare rău că nu a venit pe cal, ar fi părut mai ecvestru şi huila s-ar fi uitat la el mai cu respect. Dar ce mine mai funcţionează astăzi firesc? Mă tem că dacă vom merge tot aşa cu industria nu va mai fi cărbune nici măcar pentru un creion cu care să ne punem, ceremonios, punctul de sfârşit. Sunt prea tragic în faţa clovneriilor acestui poetaş al adâncurilor, al profunzimilor noastre sociale. Un partid al lui Miron Cozma ar avea cârpitul ca ideologie probabil şi ca siglă ar avea poate câteva bâte pe o spinare, aşa, mai de intelectual.Dacă ar intra în politică subteranele şi la modul propriu,deşi nu cred, ar trebui să începem să ne gândim cât e politică în viaţa publică şi cât e doar imagine goală, ca să nu ne trezim mâine că vreo cântăreaţă afonă se va dori ministru sau mai mult decât atât. Mi s-a făcut şi milă când l-am văzut pe Miron Cozma ce puţini oşteni strânsese(sau turcii erau prea mulţi?). Mi-a amintit de eroii răsculaţi ai neamului, de acei cavaleri ai dreptăţii de demult. Pletele nu-i erau decât nişte bifări aeriene ale calităţilor sale.Faţa îi era crâncenă de mai bine. Praf în ochi. Cărbuni în ochi! Iliescu ezitând între graţieri e un spectator, s-ar putea chiar să îl voteze pe Cozma dacă va intra în politică!!! Numai că am uitat să vă spun ceva: politica la noi e mai jos decât locul de unde vin minerii, e mult mai jos, aşa că el nu va urca în politică, ci va coborî. Primul descălecat, Voievoiade. După atâţi voievozi călare pe maşini, de dumneata pe-un cal alb mai aveam nevoie! Ce e drumul de la haiduc la voievod decât un salt muncitoresc, o dreptate socială, aceea de a fi acolo unde se-mparte.Care vor fi urmările acestei gargare cu apă şi cărbuni, ca de descântec? Niciunele. Apele politice rămân neclintite pentru că cele subterane întră în galerii, peste târnăcoape, lămpaşe şi vieţi. Sunt infiltraţii ce ţin de geologie,oricum am avut preşedinţi şi specialişti în ape, şi geologi. Tac mâlc? Acum avem un marinar, unul care păşea pe ape, ca Hristos. Sentimentele sociale sunt la noi răni uşor de zgândărit şi datorită nevoii juste, şi datorită moştenirii comuniste. Dacă măreţul voievod ne acceptă şi pe noi măcar ca aprozi am binevoi să-i dăm un sfat: să deschidă bine ochii, să lase picioarele, fie ele de miting, fie metrice pentru că pe la noi se umblă-n mâini. Şi încă ceva: nu ar strica să mai pună câte o floare în Piaţa Universităţii şi mai mult mâna pe târnăcop decât pe cuvinte. Ele pot fi mai periculoase.


Darie Ducan
10 febr 08

Niciun comentariu: