joi, 28 februarie 2008

Istorie la felii. Cine vrea cu cireaşă?


Gorunul lui Horia a căzut în 2006. Ştiam, am auzit atunci tragedia, am plâns si m-am cutremurat. A fost traznit. Nu ştiu dacă de trăznet sau de ignoranţă, dar a căzut. Un simbol naţional, puţin din doza noastră de moaşte. Turnurile gemene ale noastre dărâmate de kamikazele care sunt nepăsarea, uitarea, rugina. La noi tot ce e etern e demodat, tot ce ne dă substanţă ca popor e tratat ca bătrânii din azile. Ne e ruşine cu noi. Cred că ar trebui să ne fie ruşine de noi! De faptul că am enervat norii care s-au răzbunat. Nu filozofez mai mult nu din teama de a părea patetic, nu am complexe, ci de tristeţe, de neagră suferinţă sinceră şi dezarmantă. Suntem mereu bolnavi de idealuri mici, că am putea rezuma o credinţă numai la vârful de spini. Ne împiedicăm de o firimitură de pâine şi nu vedem lanurile de grâu. Ne împărţim în scârbe şi ranchiuni şi nu vedem istoria simplă de lângă noi, dovezile umile şi măreţe exact ca acele biserici mai gârbove în care locuieşte Dumnezeu mai mult decât oriunde. Am văzut că lui Adrian Năstase i-a fost oferit într-un context legat de o lansare de carte o felie din acest copac doborât, împachetată cu mult kitsch în celofan ieftin, însă cu tricolor. Pentru tricolorul acela am trecut cu vederea foşnetul mizerabil şi vremelnic în care ne-am ambalat trecutul. Ca pe torturi, ca pe prăjituri. Ce am ajuns, să facem cofetărie din tragedii şi din solemnităţi! Să îndulcim durerea de atunci în loc de varul de la Ip cu vreun oarecare praf de copt? Să ne legăm istoria cu fundă şi să le-o cadorisim celor în care chiar credem sau celor pe care doar vrem să-i lingem politic? Trist. Au împărţit gorunul ca pe moaşte, asta e minunat, nici nu mi-aş fi închipuit ca acel gorun între scoarţele căruia s-au păstrat ca-n nişte circumvoluţiuni imaginile românismului transilvănean, dureros şi care ne constituie, să fie ars sau aruncat la coş. Că şi aşa, s-ar pierde simbolurile, dar sevele nu. Gorunul chiar şi mobilă ajuns tot ar mai da sunet de roată scârţâind, de roată pe care se trag răsculaţi. Nu s-a pierdut nici simbolul, chiar dacă a dispărut, dar cât de uşor l-am contextualizat. Un Iisus îmbrăcat după ultima modă de la Milano refuz să-mi imaginez nu din neîndrăzneală, ci din bun simţ. Am tăiat şi gorunul, ne-am periat politic şefii cu el, sau nu! Ne-am purtat cu feliile tortului frumos. Le-am pus pe farfurii. Cine a vrut cu cireaşă, cu cireaşă a primit, dar cu o cireaşă fără sâmbure, nu că i-ar fi fost scos, ci doar că în unele vremuri prea gratuite şi triste sunt fructe care au felul lor de a se răzbuna: se nasc fără sâmburi!

Darie Ducan

7 comentarii:

andreea m. spunea...

Imi place. Fresh şi în scris, ca de obicei.Nu ştiu dece acest text îmi aduce aminte de Ana a lui Manole şi de băgarea ei în zid. De ce oare ceva căzut chiar trebuie să fie şi tăiat pentru a reprezenta ceva? Te întreb pe tine căci te ştiu patriot!

te pup!

cetateanul turmentat spunea...


Mai du-te naibi cu d-astea despre ţară! Comunistule. Patria! Câtă demagogie băi omule! N-ai talent nu ţi clar?

Darie Ducan spunea...

Andreea,
mersi! Aşa e România, o ţară de zei, de oameni cumsecade şi de coropişniţe!

Darie Ducan spunea...

Cetăţeanul turmentat,

În primul rând învaţă să scrii,în al doilea rând, n-am adresa naibi(i).În al treilea rând te compătimesc că n-ai şi tu o ţară şi trăieşti jegos. Bacterie! Tu ce faci pentru ţara ta, măi monocelularule?

gava cristian spunea...

excelent scris.Excelente trairi!Ce observator mare!

Anonim spunea...

Măi turmentatule, americanii işi poartă steagul şi pe chiloţii de baie fără sa fie comunişti. Ei au voie şi noi nu, nu-i aşa? Mai bine ai tăcea. Articolul este excelent! Bravo d-le Darie.

Anonim spunea...

domnule darie, aveti ca de obicei articole penibile, discurs catavencian si peremist si acei sinistri adoratori la fel de distrusi ca domnia voastra.