sâmbătă, 2 februarie 2008

Gogoşi şi dude

Există de ceva vreme un metaphizic al casei regale, mai bine zis al prelungirii ei, un ţârcovnic suplu şi elitist care ne dă nouă lecţii pe la televizor, prin reviste, un Du, un Da cu pretenţii ,un nimeni ambalat într-un costum aăpostind o moralitate râioasă. Nici nu apuci să spui Du că trebuie să spui şi Da. Un papiţoi mai uşor ca papionul ce îl poartă se comportă ca şi cum ar avea vreun drept să se considere de sânge nobil. Mai vrea Găinăţimea Sa să îi spunem şi Alteţă. Un aviator cu multe avioane,un rafinat ce ne ţine lecţii din vârful degetului, în costume Armani, un biped -nu s-ar zice- care e binevoitor, vrea a ne pune o pilă în faţa Europii. Că Europa o fi chiar proastă ca să asculte pe un individ ce nu are autoritatea sângelui şi nici portavocea cu care a fost îndrituit de ereditate, ci de faptul că a ştiut să se mişte. Un purtător de monoclu. O Du. O Dă. Vai de aceşti prea cucernici nimeni, aceste găuri de covrigi trase la şapirograful mass-media,că fac din casa regală un bâlci nedemn de importanţa ei, voind, evident să profite. Îi numea prea bine Eminescu în Scrisoarea a III-a ca să încerc eu să-i rebotez. El o Du şi o Dă. Are mişcări fine, băiatul, azi-mâine vrea plecăciuni şi, ar fi culmea, vrea să devină şi rege. De la cizmar şi marinar la aviator ar fi un salt evident, în sus, n-am ce spune. După cum vedem e în nori, are pretenţii, vrea palate, îi pune el o pilă României la marile case regale, el, care mai ieri nu avea nici măcar pilă de unghii. Mă apucă râsul şi jena şi încep să râd ca un bufon, bufonului îi e permis orice. Sau nu, Găinăţimea Voastră?

Darie Ducan

5 comentarii:

andreea m. spunea...

Totuşi Darie,

Ne ştim de prin 2006. Ne-am văzut de câteva ori şi ce a fost între noi a fost frumos. Din păcate nu am putut să ţin pasul cu tine,nu am putut să fiu la înălţimea ta, dar asta nu înseamnă că nu te-am iubit. Despre tine mai ştiu câte ceva din presă şi din ceea ce scrii pentru că tu nu mi-ai răspuns la e-mailuri. Nu pot să cred că m-au uitat după tot ce a fost între noi.Nu vreau să cred. Am 2 poezii pe care mi le-ai dictat,nu ştiu dacă le-ai păstrat şi tu, dar aş vrea să ne vedem măcar pentru alea, ca să ţi le dau. Nu ştiu care mai e viaţa ta particulară,pe cine mai iubeşti,dar mie una mi-e dor de tine. Mi-e doi de noi în Herăstrău în iarna aia, ştii tu,mi-e dor de omul inteligent care eşti,de geniul tău,dar în primul rând de dragostea ta. Te-am iubit.

Darie Ducan spunea...

Andreea,
Ce pot să zic, scrisoarea ta mă copleşeşte. Îmi tremură mâinile ca la un copil când o citesc şi nu ştiu ce să-ţi răspund. Deocamdată nu poate fi nimic între noi,deşi îţi păstrez o amintire frumoasă, tu însăţi fiind foarte frumoasă,dar nu e momentul. Hai să lăsăm timpul să ne regăsească dacă el chiar are planuri cu noi, ce zici?

Toate cele bune,Andreea.

andreea m. spunea...

Mi-e dor de tine măi,mi-e dor de tine, tu ai existat în viaţa mea când aveam mai mare nevoie de tine.Am şi acum. Hai să ne vedem.

Te pup tristă

Darie Ducan spunea...

Andreea,te rog eu mult,nu redeschide răni a căror sângerare nu o poţi opri. Limitează-te la a da comentarii în legătură cu textele. Cu celelalte mai vedem,acum nu e momentul,dar rămânem prieteni.

Cu drag,

gava cristian spunea...

Excelent articol.mare forta intelectuala!