miercuri, 20 februarie 2008

Câte ceva despre dragoste


S-au schimbat lucrurile? Care e percepţia asupra dragostei. Se mai mulţumesc femeile cu ghiocei? Vor flori scumpe? Vor romantism sau romantismul tinde să existe numai pe card? Cum stau lucrurile? A evoluat mângâierea în timp, fiorul atras de ea? S-a barbarizat? S-a pietrificat? S-a acutizat până la pumn? Aceste lucruri le trăim mai mult decât le teoretizăm, aşa şi trebuie, sunt nişte întrebări shakespeariene, nişte fermenţi ai lumii, impulsurile care fac, fizic, învârtibilă lumea. Cum ne raportăm la femei, la aceste fiinţe-dumnezei, la aceste fiinţe cu care suntem fie autoritari, fie blânzi? La aceste femei în care intrăm ca nişte mineri, cu sentimentul sfârşelii deplne, pe care le luminăm cu lămpaşele seminţei noastre, cu care ne purtăm şi ingrozitor şi idolatru. Cum ne raportăm la ele ne întrebăm noi, dar ele mai vor romantism? Cred că vor,dar vor un romantism complementar, le excită siguranţa, vor şi să fii romantic, şi să ai cu ce. Vor să le reciţi Bacovia şi să fii glumeţ, să ai umor şi să fii serios. Asta depinde şi de femei, de felul lor, evident, nu e o reţetă,depinde numai de iubire. Fără chimie e nimic. Fără liantul acela care face carnalitatea întâi grea ca o piatră de râu, apoi, brusc imponderabilă ca un nor,nimic nu se poate. Femeia e cea mai mare filozofie pentru care niciodată nu suntem suficient de platoni, de hegeli sau de kanţi niciunul dintre noi. Femeia e aceeaşi, bărbatul e acelaşi, niciodată nu se schimbă, doar contextul le dă o aparenţă, doar contextul îi face discutabili. Cei capabili să sară contextul sunt cei mai fericiţi. Femeile sunt o curată pendulare între realism şi hoinăreală, între fidelitate totală şi fidelitate victimizatoare sau vindicativă, în cele mai rele cazuri. Femeile nu vor flori scumpe, nu vor nici ieftine, vor atenţie, asta vor, armatele cu care ne luptăm, ale lor şi ale noastre nu sunt hergheliile de hormoni pe care trupurile noastre le au ca un hipodrom, ci sunt ...cum să spun...ochii acelor cai, inefabilul. Şi totuşi, femeile ar alege pe unul cu bani pe care nu-l iubesc în detrimentul marii lor iubiri, sărace? Vor lua eventual banii de la bogat şi tot la cel sărac se vor întoarce. Ce frumoasă haiducie! Cât realism amestecat cu milă lângă care mai încape şi dragostea. Apoi se naşte acea chimie despre care vorbeam, acea psihochimie esenţială. Lucrurile nu s-au schimbat, ele continuă de la frunze la armuri şi la costumele Armani.

Darie Ducan

7 comentarii:

gava cristian spunea...

ce frumos a scris despre iubire

Darie Ducan spunea...

Dragă Cristi,
multumesc de impresie!

gava cristian spunea...

darie,aici ai surprins ceva foarte profund si subtil,cu stilul tau inconfundabil si necrutator.Picasso spunea ca exista teme care vin de dincolo de civilizatie,moartea,nasterea,sarutul chiar.Ele doar imbraca haina unei civilizatii.Asa se intampla si cu dragostea....Excelent scris

gava cristian spunea...

Ai reusit sa surprinzi ceva extrem de subtil si profund cu stilul tau inconfundabil.Dragostea este o tema care vine de dincolo de civilizatie.Imbraca doar haina unei culturi.Genial scris!

gava cristian spunea...

Genial ai scris despre iubire o tema care vine de dincolo de civilizatie si care doar imbraca forma unei culturi.Cu stilul tau adanc ,subtil si excelent.

Alice in wonderland spunea...

Asta chiar mi-a placut. Interesanta, concisa, totodata personala. Ceva m-a frapat insa: era undeva spre sfarsit, o oarecare tentativa de a raspunde la intrebarea veche-de-cand-lumea: ce isi doresc femeile? ("nu vor flori scumpe, nu vor nici ieftine, vor atenţie, asta vor"). Suna bine, nu zic nu. Dar... cum poti sa iti explici ca sunt atatea dintre noi care isi parasesc iubitii de tip Ken, care le tin in puf, pentru modelul de "bad-boy" care sunt definiti prin excelenta de indiferenta pe care o afiseaza in fata a tot ce ii inconjoara, inclusiv a noasta, a femeilor? Simplu. Pentru ca femeile habar n-au ce vor. Dar vor mereu altceva decat au. Din pacate e un fapt probat de nenumarate de ori, simtit pe propria piele a zecilor de parteneri ce trec, prin rotatie sau nu, prin lunga nostra viata de femeie. Poate, cine stie, in asta consta si tot misterul noastru.

Darie Ducan spunea...

Alice,
Femeile ştiu ce vor (cred că ştiu ce vor). Doar că atunci când au prea uşor ceea ce au vrut,vor altceva. Le plictisesc lucrurile la care se ajunge uşor. Şi la bărbaţi se întâmplă uneori. Noi avem undeva în gene dorinţa, voinţa de a schimba, pentru a nu ne monotoniza viaţa, relaţiile, nevoile. Suntem într-un joc al orbilor nu ştim ce vrem,dar asta nu e atât de grav pentru că deseori nici nu ştim CINE suntem. Aici e tot misterul, fie el feminin, masculin, fie de cuplu.

Mulţumesc de comentariu, te mai aştept!