marți, 15 ianuarie 2008

Timpul nu mai e la modă

Am observat un lucru straniu în lumea contemporană. Şi paradoxal. Nu că ceva paradoxal ar fi rar,dar mi se pare un lucru care ar putea părea gratuit, dar eu vreau să cred că nu e. Lumea, mare parte din ea nu mai poartă ceasuri. La mână. Într-un context în care suntem tot mai grăbiţi, tot mai depinzânzi de timp(asta pentru ca timpul să forţeze lexicul) e ceva foarte neaşteptat. Nu mai purtăm timpul,conştientizarea lui la încheietura mâinii,acolo unde simţim bătăile inimii. Da,e adevărat, avem ceas la telefonul mobil,îl ataşăm unui instrument de dialog,ataşăm timpul unei relaţii. Să nu idilizăm, să nu cădem în aparenţa înşelătoare a fericirii. Nu suntem noi capabili să să ne fixăm timpul după relaţia cu cineva,să luăm pe altcineva ca reper într-atâta. Nimeni nu mai e capabil să-şi facă orar din trupul iubitei, să facă un calendar propriu din raportarea la cel mai bun prieten. Asta nici în visele viselor nu e posibil. Alteritatea e prea găunoasă şi atâta câtă există e de fapt tot o oglindă spre noi. Prin negare-asumare,subconştiente. Să fim atenţi. Depindem de ceas, dar nu-l purtăm. Sau ne-am obişnuit cu el aşa de tare încât i-am deprins mecanismul şi l-am învăţat pe de rost şi nu are rost să-l mai cărăm după noi. Şi suferim de rutină. Sau, mai grav este că poate ni ş-a absorbit în piele şi poate atrage fulgerele, cum e de fier. Să lăsăm şi mâna acasă. Atunci timpul chiar că nu va mai fi la modă. Timpul nu mai e la modă tocmai în umplerea lui cea mai cu sârg. Dar să nu ne plângem, şi noi suntem la fel de demodabili ca şi timpul. Aoleu, ce oră e şi eu încă nu mi-am băut cafeaua?Am şi întârziat la întâlnirea dată cu cineva tocmai în locul în care s-a demodat timpul şi a început alienarea. Timpul se dă pe păr cu gel.

Darie Ducan

2 comentarii:

wwana spunea...

Timpul e frumos atunci când se opreşte şi se metamorfozează în bătaia vântului, în contopirea anotimpurilor, când luna termină orele exuberante şi pline de erotism şi vine soarele în grabă să o întâlnească. Cu toţii ne gândim la timp ineluctabil, chiar şi snobii ale caror plăceriîn viaţă sunt doar cele superficiale.
:*

Darie Ducan spunea...

Draga WWana,

asa e, tempus edax rerum, timpul înghite totul,anticii ştiau ce spun. Mulţumesc de mesaj,te mai aştept.

Darie Ducan