miercuri, 9 ianuarie 2008

Simţul civic al nebuniei



Bucureştii sub zăpadă. O zăpadă cum capitala nu a mai prins de multe ierni. Un frig de crapă statuile. Un frig de cărţile anticariatelor în aer liber de la Universitate fug din mâinile celor interesaţi, să redevină copaci în speranţa naivă că va veni cineva să-i taie şi să-i pună pe foc. Ce speranţă sadică,o mai salvează doar faptul că e speranţă. Lume disperată,omătul ajunge uneori până la etajul unu al blocurilor, e depozitat neprofesionist,dar nu putem da vina pe firmele care se ocupă cu deszăpezirea pentru că nimeni nu s-a aşteptat să ningă atâta. De fapt autorităţile, în general se miră că ninge iarna. Nu le vine să creadă.Cum, iarna să ningă?Cine a mai văzut aşa ceva? Nimeni nu ştie cum să scape de această ofensivă a potopului alb, munţi de zăpadă încarcă Bucureştii,care, de atâta alb, aduc pe ici-colo cu un craniu. (Yorick al toponimiei, fii pe fază!)A ninge sau a nu ninge? Marele belfer, boss al acestui oraş, care conduce operaţiunile de deszăpezire din Dubai(unde, vă daţi seama, vremea are nesimţirea să nu ningă) nu ştie ce să mai facă. I se fac procese zilnice la televizor, i se dă cucută cu butoiul(deşi la noi se moare de apă chioară),lumea se chinuie să se lupte politic în loc să pună mână de la mână pentru a face curat pe trotuarele oraşului. Adevărat, puţini cetăţeni mai au simţ civic din păcate, dar ar trebui amendaţi usturător pentru că nu îşi curăţă gheaţa din faţa porţii. Adevărul e, trist, că noi nu suntem Germania, ci Bizanţ, Bizanţ,Bizanţ(care uneori vine de la bizarerie). Dacă nimeni nu e în stare să cureţe acest oraş de prea multa
zăpadă, mă văd obligat să mă adresez tinerilor cărora iubirea le e pâine şi aer, să se urce toţi, dar absolut toţi, la o oră stabilită,pe nămeţii rigolelor, să se dezbrace voluptuos şi să facă dragoste fără ruşine. Cât mai nesimţit şi mai pervers. Cât mai înflăcărat. Ca ultima dată. Până când de căldura trupurilor lor aburinde se va topi zăpada. Se va topi zăpada apoi ei,tinerii,vor pleca îmbrăţişaţi către case sub un cer mov de oboseală şi plăcere.Iată omul! va spune zăpada, curgând în canale,topită, ca parcă fiindu-şi şi lumânare.


Darie Ducan

Niciun comentariu: