marți, 29 ianuarie 2008

Revoluţia

Încă fascinat de filmul "15" al lui Sergiu Nicolaescu, în noaptea de ieri spre azi am scris un poem despre Revoluţia din 89. Cam târziu. Aşa cred şi eu, dar am simţit nevoia să o fac, ca pe un glonţ cu efect întârziat. Uneori îmi place al naibii de tare să las tehnica poetică la o parte, să scriu atemporal şi anticontemporan. Şi totuşi, cu înveşmântarea sa simplă, cât de contemporan sună acest poem:

Revoluţia

Istoria când iartă înseamnă că-i cenuşă
Şi morţii se rescriu la stele-n sorţi,
Nu mai contează astăzi câtă uşă
Şi spre ce au deschis cei ce-s morţi.

În decembria aia era totul aspru
Şi şobolani rimau cu noi
Pe-un sângeros trotuar,
Cincizeci de ani s-au scurs ca un puroi
Căruia buba i-a fost pusă în chenar.

A trebuit prea mult, o moarte mare
Ca să cânte cocoşii încă de pe glonţ,
Se bărbierea speranţa ca un mire care
Gata de nuntă era. Însă tonţi

Am fost crezând prea mult, naivii
Că totu-i roz în ceea ce va fi,
Cu pompa libertatea o umflă guralivii
Şi lumea e colivă mocirlă şi copii.

Dar astăzi se taie cărţile în rană
Şi parcă nici nu-ţi vine să te miri,
În cenuşa celor 40 din Timişoara
Nina Iliescu plantează trandafiri.

Dar nu e ea de vină. Şi fireşte
Nu e nimeni, fiindcă suntem toţi,
Lui Dumnezeu i-am pus belciug în nas
Şi l-am târât prin mâzgă şi maroţi.

Decembrie 89 ne mai doare
Ca o fractură veche, de reumatism,
Nici când trăiam la clima brichetei
Parcă nu vâsleam cu-atâta demonism

În apa răului istoric care curge
Cu sângele ajuns pe bidinea,
S-ajungă să îl ia politician-martirii
Şi să se mâzgălească cu sfânta jertfă-a sa.

Dar azi e pâine,nu ştim însă
Ce ni se bagă-n pâine, că de-am şti
Secerea din stemă am pune-o apostrof
La vorbele de astăzi şi ea ar rugini.

O masă numai Iude şi unul şi mai Iudă,
Un tribunal nebun,cu scaune de val,
Nici telefoanele nu ne mai merg cu fise
Ci numai cu pastile de extraveral.

Istoria-i cu noi sau contra noastră,
Colivă amniotică noi toţi parcă avem,
Şi ne-am născut atunci în morga-albastră
A cerului de sub un gri Eden.

Ăştia de astăzi joacă-se cu puţa
Numai în nisipul fărdelegii lor,
Însă noi, ăştia de rând suntem tărâţa
Pe care porcii veşnici o mai vor.

Duşmanul astăzi nu îl mai vedem
Şi de-aia ne vom teme şi mai tare
Că nu ştim de unde vom fi loviţi,
Cezari înjunghiaţi de puncte cardinale.

Dar trandafirii cresc şi-i mirosim
Şi uite că aşa ne e mai bine,
Ca-n vremea ciumii, cu trandafiri mijim
După ce trece, să vedem ce vine.

Darie Ducan, 29 ianuarie 2008

Niciun comentariu: