sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Piei de urşi

La un moment dat, stupoare. Toată lumea a văzut prezentul pe stradă. Acesta, ca Păcală, striga cât îl ţinea gura că vinde piei de urşi. Ia piei de urşi,neamule, piei de urşi! Vând piei de urşi. Fudul mai era prezentul, încâlcit în nonsensurile sub care stau subteranele prezentului,adică mai mult ca prezentul. O stranie senzaţie incidentală cum să nu străbată atunci lumea? Cum să nu ne dăm la stupi mai mult ca la ursoaice?Stupii sunt galbeni,prea galbeni şi albinele au ac în formă de L. La un moment dat, stupoarea numărul doi: prezentul umblă şi mai falnic şi întreabă pe rând trecătorii dacă nu doresc piei de urşi. Ajunge la pietoni, ei ar vrea stupi,nu piei de urşi,dar nu au cu ce. Ajunge la pensionari. Ei nu mai ştiu ce mai vor şi nu au oricum cu ce. Ajunge la politicieni. Acestea privesc ruşinaţi în jos.Ei au stup,prea au stup. Ei au vrut să cumpere piei de urşi. Le cumpără, apoi strigă ei înşişi pe stradă: Vând piei de urşi! Piei de urşi,norodule,piei de urşi! Luaţi piei de urşi! Prezentul a murit fiindcă politicienii s-au ocupat cu altceva. Când politicienii au aflat că acela care le-a vândut pieile de urşi murise, a fost cum a fost, dar când le-a spus cineva că sintagma „piei de urşi” poate avea şi sensul, conjunctiv, „să piei de urşi” şi că ursul face şi Mor,aceştia s-au cutremurat, au au aruncat pieile şi au crezut că sunt în primejdie,mai ales că şi celălălalt vânzător pierise de...urşi. Apoi albinele s-au înţepat în propriile ace în formă de L, iar pieile de urşi s-au ridicat singure şi şi-au căutat urşii. De atunci îi tot caută şi, tot căutându-i ocupă spaţiul, timpul, aerul. Stupoarea trei nu a mai venit,ea şi-a luat costum de blazare.

Darie Ducan

Niciun comentariu: