luni, 7 ianuarie 2008

Curcubeu pornind dintr-o lamă de ras


În literatura de azi ar trebui o curăţenie generală. Ar trebui pusă mâna pe un aspirator şi să începem să dereticăm prin cenacluri,prin reviste. Dar adevărul e că e loc pentru oricine,să nu fim răi. Îţi permiţi să nu fi rău cu impostorii când apar şi cărţi interesante,veritabile ,ca a lui Andrei Vornicu, de pildă, Zona Crepusculară,Ed.Nico,2007,a doua carte a tânărului autor şi prima sa carte de poezie. Andrei Vornicu e un poet taletat,un rebel,un răzvrătit,un sângerând,nu un cicatrizat. E un zevzec frumos al poeziei tinere,poemele lui sunt mentalitate poetică şi totodată sunt esenţe tari ale felului de a fi. Volumul de faţă conţine 40 de poeme împărţite în două cicluri: Răsăritul şi Amurgul.,la întretăierea cărora,apare -cum zice autorul - zona crepusculară. Andrei Vornicu crede în poezie,literatură,teatru , film cu o habotnicie frumoasă. Pentru bătrânii blazaţi,de modă veche, Andrei e irecuperabil. El le scoate vata din urechi şi se face auzit. Dar el li se adresează tinerilor cu ironie,bătrânilor cu emfază,tuturora deopotrivă. Poezia lui e un curcubeu pornind dintr-o lamă de ras. Poezia lui e neiertătoare şi acidă,dacă îţi pui sufletul pe ea, ţi-l arde. Mă şi mir cum de nu există în tabelul periodic al elementelor chimice, mendeleevian, o căsuţă, la acizi, în care să stea scris.”Poezia lui A. Vornicu” Trebuie adusă şi chimia la zi. Andrei Vornicu demitizează,se comportă postmodern,e sensibil şi prezintă în poezia sa un continuu paradis întoxicat sau chiar un paradis ajuns depozit sau hală industrială. Poezia sa are o teatralitate aproape alchimică şi sintetizatoare,sparge solemnităţile. Închipuiţi-vi-l pe Iisus coborând de pe cruce,să mai fumeze o ţigară cu Iuda,tatuat pe mâini. Nu e blasfemie,e lumea contemporană.Andrei Vornicu are o tendinţă de a şoca,foarte normală,dar uneori nu se face înţeles apelând la termeni şi la nuanţe care nu se deduc din poezie,din text, ci se revendică din alte domenii. O chirurgie poetică mai atentă i-aş recomanda.De fapt şi recomandarea mea e facultativa şi neimportantă, Andrei Vornicu în această carte e vornic peste cuvânt,frazarea lui poetică e cât se poate de modernă, ideile lui,mai mult sau mai puţin originale sunt o luare de guler a mentalităţii. Poezia lui e atitudine înainte de a fi altitudine,dar conţine lucruri puternice, care te fac să simţi fiori de literatură adevărată. Nu voi aminti influenţele literare pentru că aş fi prea meschin să o fac,dar nici nu îi judec cartea ca pe a unui începător,pentru că Andrei Vornicu are deja mâna făcută, pixul lui s-a obişnuit cu scrisul. E morbid, e metafizic în ţinută rock,dar cu toată modernitatea, ies la lumină eternele teme ale literaturii,eternele dureri omeneşti. Ştiu că uneori păcura,motorina arată rogvaiv, în spatele acestui rogvaiv există şi un cer cu lună. Acel gen de romantism îl are Andrei Vornicu,de a se uita la lună în oglindirea ei în motorină.Pentru că motorina potenţează bezna din jurul lunii. Fără nicio aluzie blagiană Andrei Vornicu e un poet contemporan veritabil şi trebuie luat în seamă. Trebuie ascultat cum urlă în candoarea sa dură,aşa cum uneori un clopot grav se face auzit chiar dacă bate în hărmălaia unui circ.

Darie Ducan

Niciun comentariu: