duminică, 27 ianuarie 2008

Ceauşescu sau Rhapsody in gri

În 26 ianuarie Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 90 de ani. Cum ne raportăm azi la el? E un personaj istoric încă viu,o stafie legitimă.Mulţi îl contestă,alţii îl venerează, eu îl accept. Ceauşescu e azi un fel de canal colector al urii tinerilor fie din cauza modei, a lipsei de libertate din vremea sa ,fie din cauza faptului că el e o nostalgie a celor bătrâni. De fapt e o razbunare a tinerilor pe cei de azi care îi contestă, pe bătrânii cu vată în urechi şi cu carnetele de partid legate încă în batistă, pe cei deranjaţi noaptea de muzica dată la maximum, pe cei care seara urmăresc pe vizor cine cu cine mai vine acasă. Ceauşescu e o mentalitate nu neapărat rea, nu neapărat bună, ci e un hibrid,un gri existenţial românesc.Din acest gri mulţi scot în faţă negrul,dar a fost şi alb. Fie şi numai momentul 1968.Sărăcia şi banocraţia de azi îi fac pe tot mai mulţi să fie nişte nostalgici ai acelei perioade care din multe puncte de vedere era mai buna decât cea de acum ,dar tot din multe puncte de vedere era mai rea. Am zis multe,nu esenţiale.Oricum,conform unei zicale chinezeşti, trebuie să treacă mii de ani ca să putem judeca la rece ce a însemnat o anumită perioadă de timp în istoria unei ţări. Fiecărei epoci nenorocirile ei i se par cele mai mari. Omul are un egoism al prezentului,dar unor lucruri le stă mai bine judecate în diacronie. Adevărata impartialitate e cea diacronică, cea detaşată chiar.Până atunci Ceauşescu rămâne problema noastră,o sursă de rele şi bune, un gri ca al blocurilor în care trăim. Acum 90 de ani s-a născut cel ce avea să facă marea schismă a prezentului nostru. Căci ne împărţim vieţile în înainte de 89 şi după 89.Aceea e graniţa nu neapărat dintre alb şi negru în cadrul aceluiaşi gri,ci e o graniţă înaltă, pe sub care şi albul s-a scurs înspre negru şi şi negrul înspre alb. Încă suntem cu toţii prea mici ca să judecăm şi nu putem avea raporturi cu istoria în care să învingem,doar pentru că am trăit pe viu suferinţe politico-sociale. Oricât aş crede eu în importanţa omului în stat,importanţa lui e redusă la ideea de om,nu la individul om. Zarurile când cad nu condiţionează .Şi mai e ceva, ele nu pot fi modificate pentru că punctele de pe ele nu migrează. Personal nu sunt un simpatizant al lui Ceauşescu,dar procesul său incorect arată vina unui sistem înainte de vina nominală a unui om. Nu îl aniversez, nu îl comemorez,îl constat în acest moment când oamenii de rând s-ar uita şi-n spate, s-ar uita şi-n faţă. O fi fost un criminal suav? Nu ştim. A trecut prea puţin timp şi nici nu am avut când să ne …spălăm de sânge şi când să ne facem din instinct raţiune ca vara sanie şi iarna car.

Darie Ducan

Niciun comentariu: