miercuri, 14 noiembrie 2007

Excursie-n dezastrul unei ţări ( 30-08-2007)


Excursie-n dezastrul unei ţări
Mă uit la scena societăţii româneşti contemporane şi nu ştiu cum să îmi astâmpăr sila. Ce văd? Un guvern eminamente oligarh, cu capete atâta de pătrate că Lecţia despre cerc a lui Nichita Stănescu nu le schimbă geometriile pătrăţoase. Un preşedinte slobod la gură, cu un picior de pirat, din acelaşi lemn la a cărui sapă au adus această ţară. Preşedintele şi premierul, într-un ring delimitat de nervii noştri gumilastici, boxează rundă după rundă pur şi simplu parcă uitând şi unul şi altul care e miza. Peisajul torid le-a înfierbântat tuturora căpăţânile, nedomolindu-le colţurile din care cu atâta patimă scot stimabilii ideile unui trai mai bun pentru cei mulţi. Un pirat, un motociclist, un papagal zburat de pe umărul piratului tocmai la Cluj, o altă seamă de curteni şi tăvari de Golden Blitz, apretează nădragii cârpiţi şi spălaţi cu scuipat ai eternei tranziţii. În tabla aceasta de şah, pătratele îşi schimbă culoarea cameleonic, interesele, normal, se schimbă în funcţie de nevoi, ambâţurile fermentează, iar atunci să mai conteze ideologia apei când tu vrei să faci băi de mulţime? România arată ca o căciulă de circar,nu ştii ce iese din ea, dar nu ştii nici ce e în acel cap ce a purtat-o. Nu ajung ciupiturile păduchelui UDMR, când odiosul Marko Bela era cât pe-aici să doarmă-n cort, sub panou, să nu i-l fure „vadimiştii”. Nu ajunge ura aceasta cu care împroaşcă aceste guri putrede statul care le suportă. Normal că nu ajunge. România e polifonică la prăpăduri. Niciodată un prăpăd nu vine singur, vine cu căţel, cu purcel, totul se prăbuşeşte deodată. Cantemir avea o vorbă: „unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma.” Asta e România, în multe privinţe atât de balcanică încât îmi vine să cred că şi Dumnezeu e pe-aici murdar de halva. Nu ajung autostrăzile-nhămate la melci, coctailurile de lozuri ale unei loterii nesigure stropite cu petrol românesc( pardon, cazac, adică rusesc). Cine bea acest coctail? Curva tocită de pe şoseaua racului,fiindcă parcă mergem înapoi. În această ţară cu o scenă politică de forma unui kebab, a cărei lipie e formată din pielea subţire de pe obrazul „băieţilor deştepţi”,nouă nu ne rămâne să fim decât brânza. O ţară care se clatină,priponită în căpşunari ca în ţăruşi, o ţară ca o botniţă cu miros de mentă,pentru ca, extaziaţi fiind de mirosul mentei, să uităm că e botniţă. În alte părţi sun ţări de spadasini, a noastră e de şpagasini, turtă dulce şi closete publice inaugurate în biserici, în aceleaşi biserici în care popii scriau file pentru dosarele de cadre, cu multă evlavie până nu demult. România e, în acest an 2007, o ţară răstignită de propria ei superficialitate nici măcar pe o cruce normală, ci pe una făcută din mititei cu muştar, electorali, desigur, şi din rănile ei curg fonduri europene în loc de sânge. Cine mai respectă Constituţia dintre pionii prezidenţiabili sau neprezidenţiabili ai primei scene politice? Încep să cred că e scrisă cu scuipat. Am toate motivele să fiu dezamăgit, dar în ţara asta, probabil, ca în Rwanda, ar trebui o lovitură de stat tot a doua zi, ca, măcar astea fiind impulsuri, această ţară dureros de sfântă să pornească, să demareze sănătos. Dar mi-e silă şi altă revoluţie ne-ar da înapoi în ochii tuturor. Câtă credibilitate mai are un preşedinte şi mai ales un ministru de externe cum e Cioroianu, care, deşi e un om inteligent, tace ca brânza în contextul în care atacurile mizerabile ale bolşevicului Voronin se înteţesc? Am zis că între atâta brânză politică stricată, măcar zărul să fie de treabă. Dar şi acesta e secat de atâtea gafe marinăreşti venite din partea unui om în care am crezut şi care m-a dezamăgit. Desigur că preşedintele nu e unicul răspunzător de manelizarea României, politic vorbind, dar e principalul ei exponent şi, ştim dintotdeauna că atentarea la simboluri se face o portavoce spre generalitate. Să ne mirăm că nu mai avem petrol, că suntem în situaţia de a depinde de ruşi electric, de americani politic şi de turci caracterial? Propun să vândă ţara asta cu totul, să ne vindem pe noi ca persoane cu totul şi să avem acţiuni la propriile noastre corpuri. Aşa moartea ar fi un simplu contract reziliat şi, măcar nu ne-am teme. În acest peisaj politic cu broaşte grase în conturi şi Guşi, ar trebui să ne uscăm de dezamăgire, dar ura că acele capete pătrate ne râd în nas, ne ţine în viaţă. Personal nu am ajuns la saturaţia maximă care să mă determine să-mi iau câmpii sau să mă înclin pe la ghişee( că sunt anume mai jos, să se încline omul, să se umilească) în aşteptarea vreunei izbăviri. Râd amar şi trăiesc mai departe într-o ţară în care pensionarii abia îşi mai duc zilele cu pensii care nu le-ajung nici pentru laţ. Parcă văd, în acest peisaj amestecat şi contorsionat, că la iarnă iar vor fi surprinse autorităţile că ninge, iar vor fi nepregătite. La cât de balcanici suntem nu mă mai miră nimic, zău că nu m-ar mira nici dacă la iarnă ar ninge cu halva. Amin sictir.
Darie DUCAN
foto:Gardianul

Niciun comentariu: